Adjunctul ASSMB a fost reținut pentru mită
Procurorii DNA au pus în mișcare acțiunea penală în cazul mitei de la ASSMB. Magistrații au procedat la reținerea pentru 24 de ore a lui Plută Cristian, director adjunct al ASSMB, pentru luare de mită, (două fapte). Și pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității. A mai fost reținut și Cristescu George Mirel, manager al Spitalului Clinic Colentina din București, pentru dare de mită și delapidare.
Este cercetat și administratorul unei firme pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În atenția procurorilor este și o persoană fizică pentru instigare la dare de mită și alte complicității.
În cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de luni, a altei persoane. În sarcina acesteia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității.
Conform procurorilor, Plută Cristian ar fi primit de la Cristescu George Mirel suma de 20.000 euro. Asta, pentru sprijinul acordat acestuia din urmă să ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București.
„Concret, anterior, inculpatul Plută Cristian ar fi formulat către Primăria Municipiului București o propunere care a stat la baza numirii inculpatului Cristescu George Mirel în funcția respectivă. <Negocierile> purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către persoana fizică, reținută în prezenta cauză”, se arată în comunicat.
A primit 5% din valoarea facturilor
De asemenea, în perioada 28 august – 3 septembrie 2023, inculpatul Plută Cristian ar fi primit suma de 306.439 lei. „Afacerea” a fost făcută prin intermediul aceleiași persoane fizice. Suma reprezenta un procent de 5% din valoarea facturilor plătite de ASSMB.
„Acordul respectiv ar fi fost încheiat la data de 04 aprilie 2023 de către A.S.S.M.B. cu o asociere de firme din care făcea parte și societatea comercială administrată de omul de afaceri. Iar suma de bani menționată mai sus ar fi fost remisă în scopul plății facturilor la timp și a încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente”, arată procurorii.
În august 2023, Plută Cristian ar fi transmis unui om de afaceri, în etapa nepublică a procedurii de achiziție publică, caietul de sarcini pentru „Proiectul privat de urgență Tip P1”. Acest demers ar fi avut ca scop favorizarea societății comerciale, administrată de omul de afaceri.
„După numirea în funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București, (…) Cristescu George Mirel ar fi prelungit un abonament telefonic al instituției pe care o conducea. (72 de abonamente pentru angajații spitalului). Ocazie cu care furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8.200 euro fără TVA. Cu acești bani, inculpatul ar fi achiziționat prin intermediul sistemului de fidelitate trei telefoane mobile. Și trei ceasuri tip smart, bunuri pe care și le-ar fi însușit”, mai spun anchetatorii.