Până acum Coordonator al Diviziei de Producție a Sistemelor Electrice din Europa, Kaufmann îi ia locul lui Sorin Ghiță, care a demisionat. Acesta era șef al DRM Dräxlmaier Romania Sisteme Electrice, cel mai mare angajator din județ, din februarie 2015. Deși nu au fost făcute publice motivele demisiei lui Sorin Ghiță, iar firma s-a mulțumit să menționeze că „a ales să accepte noi provocări în cariera sa profesională și să își continue activitatea în afara companiei”, presa locală anunță că acesta a preluat o funcție la uzina Leoni din Bistrița.
Sorin Ghiță a absolvit facultatea de mecanică din Craiova, cu master și doctorat în cadrul aceleiași facultăți. A debutat în industria auto ca Project Manager în cadrul unei companii specializate în producerea de sisteme de distribuție.
Josef Kaufmann, coordonator al Diviziei de Producție a Sistemelor Electrice din Europa al Dräxlmaier Group lucrează în cadrul companiei de aproape 20 de ani.
Dräxlmaier Group și-a început activitatea în România în anul 1993 și în Satu Mare în 1999. În prezent are peste 15.000 de angajați în 5 arii de producție care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov, plasându-se între cei mai mari angajatori din domeniul auto din România.