Directorul CIA s-a întâlnit în secret cu Zelenski ca să discute despre acțiunile viitoare ale Rusiei
Vizita lui Burns survine într-un moment critic al războiului, care durează deja de 11 luni. Forțele ruse lansează un atac masiv în apropierea orașului Bahmut, din estul țării, soldat deja cu multe victime de partea ambelor părți și silind Ucraina să-și cântărească forțele de acolo, având în vedere că țara se pregătește pentru o masivă contraofensivă în alte regiuni de pe teritoriul său.
Potrivit declarațiilor unor persoane la curent cu întrevederea, în cursul acesteia, principala dilemă a lui Zelenski și a celorlalți oficiali ai serviciilor de informații din jurul său a fost aceea legată de modul în care asistența SUA și cea occidentală ar putea continua după ce republicanii au preluat conducerea Camerei Reprezentanților și dat fiind sprijinul tot mai scăzut în vedera ajutorării Ucrainei, semnalat în anumite tabere ale electoratului. Toți cei intervievați au vorbit cu condiția de a-și păstra anonimatul ca să poată discuta despre asemenea relații la nivel înalt, conform unui articol realizat de John Hudson pentru washingtonpost.com
Zelenski a rămas cu impresia că sprijinul Administrației Biden față de Kiev rămâne puternic
Burns a subliniat gravitatea situației de pe câmpul de luptă, el recunoscând totodată că, într-o anume măsură, asistența ar putea deveni mai greu de acordat, după cum afirmă o serie de surse.
În urma unei întrevederi de săptămâna trecută, Zelenski și consultanții săi au rămas cu impresia că sprijinul Administrației Biden față de Kiev rămâne puternic, iar fondurile de urgență destinate Ucrainei, în valoare de $45 miliarde, aprobate deja de Congres în luna decembrie, vor dura cel puțin până în luna iulie sau august, după cum au afirmat persoane la curent cu discuțiile. Aceleași persoane au mai spus că Kievul este însă mai puțin sigur că Congresul ar aproba un alt ajutor de miliarde, așa cum a făcut primăvara trecută.
Deși congresmenii republicani mai duri continuă să se pronunțe în favoarea înarmării Ucrainei, alți conservatori au spus că doresc să reducă cheltuielile SUA, mai ales în privința miliardelor de dolari care s-ar scurge în eforturile legate de război.
“Directorul Burns s-a deplasat la Kiev, unde s-a întâlnit cu omologi din sectorul ucrainean de informații, precum și cu președintele Zelenski, el reiterând sprijinul nostru față de Ucraina în privința apărării sale în fața agresiunii ruse“, a declarat un oficial american.
În cercurile apropiaților lui Zelenski, Burns este un personaj respectat, având în vedere că, în ianuarie 2022, el a avertizat cât se poate de corect că, în primele faze ale războiului declanșat pe data de 24 februarie, forțele ruse vor căuta să cucerească Aeroportul Antonov din Ucraina. Mesajul său, transmis personal, s-a bazat pe niște informații ale serviciilor SUA și se presupune că el ar fi ajutat Ucraina să se pregătească să apere aeroportul, respingând totodată eventualitatea ca Rusia să cucerească Kievul.
Opiniile sceptice ale lui Burns față de dorința Rusiei de a negocia au avut și ele câștig de cauză în fața consultanților lui Zelenski, care s-au arătat reticenți față de cei care susțineau că Ucraina ar trebui să ia în considerație niște tratative cu rușii ca să pună capăt conflictului.
“Majoritatea conflictelor se încheie prin negocieri, dar asta necesită seriozitate din partea rușilor or, în acest moment, noi nu constatăm așa ceva”, a declarat Burns pentru PBS (postul public de radio din SUA, n. red.), luna trecută. “Cel puțin în acest moment, noi nu simțim că rușii sunt serioși în privința unor negocieri reale”.
Un purtător de cuvânt al CIA a refuzat să precizeze ce i-a spus Burnes lui Zelenski despre planurile militare ale Rusiei. Orice amănunte ar oferi, ele ar fi extrem de prețuite la Kiev.
Burns a mai vizitat Ucraina și în luna noiembrie. Deplasările îi oferă șefului spionajului american posibilitatea de a consolida încrederea omologilor săi din domeniu, ajungând la o mai bună înțelegere a conflictului, după cum afirmă o persoană la curent cu subiectul.
Această ultimă deplasare a lui Burns survine înaintea unei săptămâni extrem de aglomerate pe tema angajamentelor față de Ucraina.
Marți, generalul Mark A. Milley, președintele Statului Major Interarme din SUA, s-a întâlnit cu omologul săi ucrainean în Polonia, aceasta fiind prima lor întrevedere față în față de la începutul războiului.
Miercuri, Zelenski le-a cerut susținătorilor Ucrainei să trimită tancuri și rachete antiaeriene, el criticând totodată Germania pentru că refuză să furnizeze Ucrainei modernele sale tancuri de tip Leopard, decât cu condția ca Statele Unite să trimită și ele tacurile lor Abrams, de ultimă generație.
„Exită momente când nu ar trebui să ezităm”, a declarat Zelenski în mesajul său video adresat asistenței adunate la Davos, în Elveția.
În aceeași zi, miniștrii apărării din cadrul NATO s-au reunit la Bruxelles, unde discuțiile pe tema tancurilor Leopard au provocat disensiuni, Polonia amenințând să trimită 11 astfel de tancuri indiferent dacă Germania aprobă sau nu livrarea. Legal, aprobarea Germaniei e necesară, având în vedere că ea este cea care produce tancurile Leopard 2.
“Fie vom obține acest consimțământ sau, dacă nu, atunci vom faae noi înșine ceea ce trebuie”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la un post local.