Directorul CNAIR a afirmat că a fost emis Acordul de Mediu pentru secţiunea 2 din Autostrada Unirii
”Paşi importanţi pentru construcţia A8 (Autostrada Unirii)! A fost emis astăzi Acordul de Mediu pentru secţiunea 2 (Miercurea Nirajului- Leghin) al Autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ”, anunţă, luni, directorul CNAIR, într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui Cristian Pistol, urmează definitivarea loturilor propuse spre licitare în cadrul contractelor de proiectare şi execuţie, înaintarea studiului de fezabilitate spre aprobare în CTE CNAIR, CTE MTI, Comitetul Interministerial şi emiterea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
În urma aprobării acestor elemente, urmează să se întocmească documentaţia tehnică pentru lansarea licitaţiei.
A fost stabilit noul termen de depunere a ofertelor pentru Tronsonul 3
”După aprobarea acestora se va întocmi documentaţia tehnică pentru lansarea licitaţiei necesară construcţiei celor 159,2 km ai sectorului de autostradă dintre Miercurea Nirajului şi Leghin”, a mai precizat Cristian Pistol.
Directorul mai spune, de asemenea, că a fost stabilit noul termen de depunere a ofertelor pentru Tronsonul 3 (Târgu Mureş – Miercurea Nirajului) al Autostrăzii A8.
”Noua dată limită pentru depunerea ofertelor necesare proiectării şi execuţiei celor 24,4 km este 19 aprilie 2023. Săptămâna aceasta va fi desuspendată şi licitaţia pentru proiectarea şi execuţia celor 29,9 km ai tronsonului 1 (Leghin – Târgu Neamţ) al A8”, a spus Pistol.
Directorul CNAIR a mai precizat că, după reluarea licitaţiei, va fi anunţată noua dată limită pentru depunerea ofertelor.
”Vreau ca anul acesta să avem semnate contractele finanţate prin PNRR astfel încât să putem începe proiectarea şi construcţia primelor sectoare ale A8”, a adăugat directorul general al CNAIR.
Cristian Pistol a anunțat astăzi că a semnat 3 contracte care vor veni în sprijinul orașului Buftea
,,Am semnat astăzi 3 contracte pentru proiectarea și autorizarea lucrărilor de construire a două sensuri giratorii și a unui pasaj pietonal subteran care vor fluidiza traficul rutier și pietonal în zona orașului Buftea!”, a afirmat Cristian Pistol.
Primul contract face referire la Sensul giratoriu pe DN 1A, la intersecția cu strada Știrbei Vodă din orașul Buftea și are o valoare de 181 mii lei (fără TVA).
Al doilea este despre pasajul pietonal subteran DN 1A, la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu, și are o valoare de contract de 198 mii lei.
Ultimul contract este despre amenajarea Sensului giratoriu pe DN 7, la intersecția cu strada Milano având o valoare contractuală de 181 mii lei.
,,Proiectarea pentru toate cele trei contracte va fi asigurată prin PNRR, iar durata fiecăruia va fi de 120 zile. Prima etapă va dura 60 de zile și vizează elaborarea Studiilor de Fezabilitate și a expertizelor tehnice. În cea de a doua etapă, care va dura tot 60 de zile, va fi elaborat Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire”, a încheiat Cristian Pistol.