Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis, în şedinţa de joi, înlocuirea a doi membri ai Directoratului, respectiv a directorului financiar şi a celui responsabil de activitatea de gaze.
Astfel, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea Downstream Gas, a fost înlocuită cu Franck Neel (47 de ani). Numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea, până la data de 16 aprilie 2019. Franck Neel a acceptat numirea şi va prelua poziţia în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu data de 1 august 2018.
Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a renunţat la mandat înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere. ”Consiliul de Supraveghere îi mulţumeşte Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea pentru angajament şi pentru contribuţia la succesul companiei şi îi urează toate cele bune pentru viitor. Totodată, Consiliul de Supraveghere îi urează bun-venit lui Franck Neel", reiese din datele companiei.
După studii în Inginerie Mecanică la Universitatea din Rouen, Franţa, Franck Neel şi-a început cariera în 1993 şi a lucrat peste 20 de ani pentru o importantă companie europeană de gaze, unde a deţinut numeroase poziţii de conducere în Marea Britanie, Ungaria, Italia, Franţa, precum şi în Belgia şi Olanda.
Din 2014, este general manager responsabil pentru clienţii industriali şi comerciali şi pentru servicii de consultanţă în energie, în Londra, Marea Britanie.
Totodată, Stefan Waldner a informat Consiliul de Supraveghere că nu va mai fi disponibil pentru exercitarea funcţiei de director financiar după data de 16 aprilie 2019, dată la care mandatul actual încetează, însă va continua să deţină această funcţie până atunci.
După expirarea mandatului, Stefan Waldner va prelua o altă funcţie în structura financiară în cadrul grupului OMV. Prin urmare, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a numit-o pe Alina-Gabriela Popa, 40 de ani, în funcţia de director financiar şi membru al Directoratului OMV Petrom începând cu 17 aprilie 2019.
După studii economice la Bucureşti, Alina-Gabriela Popa şi-a început cariera în 1999 la Deloitte Romania. S-a alăturat OMV Petrom în 2006, unde a deţinut poziţii de conducere în structura financiară. Din aprilie 2015, este managing director al OMV Petrom Global Solutions, centrul de servicii al OMV. (Sursa: Agerpres)