Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat joi că există semne de întrebare cu privire la sănătatea băncilor europene, în condiţiile în care Banca Central Europeană se pregăteşte să deruleze în acest an o rundă de teste de stres pentru a restabili încrederea în băncile europene.
Într-un articol publicat online de site-ul de expertiză economică Project Syndicate, Lagarde a apreciat că Europa se află la un moment de răscruce în care arată semne de revenire, dar creşterea este inegală şi dezechilibrată iar şomajul rămâne la un nivel ridicat.
"Una din zonele de incertitudine pentru Europa este starea de sănătate a băncilor", a apreciat Christine Lagarde. "Viitoarele teste de stres şi de revizuire a calităţii activelor pot restabili încrederea şi avansa integrarea financiară, cu condiţia să fie derulate bine", a adăugat directorul FMI.
Criza financiară mondială şi criza datoriilor din zona euro a pus presiuni pe sectorul bancar european, fiind necesare vaste recapitalizări în Irlanda, Grecia, Cipru şi Spania. În 2014 Banca Central Europeană va prelua supervizarea principalelor bănci din zona euro însă înainte de acest lucru vrea să descopere orice posibile probleme în bilanţurile băncilor.
La nivel global, Christine Lagarde a apreciat că există semnale de îmbunătăţire a situaţiei economice, după ce zilele trecute anunţa că FMI îşi va îmbunătăţi estimările privind evoluţia economiei mondiale. ‘Mai rămân încă multe de făcut’, a subliniat Lagarde, adăugând că prognozele actuale privind economia mondială (creştere de 3,6% în 2014) rămân sub potenţial, care în opinia directorului FMI s-ar situa la 4% pe an.
În mod normal, FMI publică la finele lunii ianuarie noile sale estimări privind evoluţia economiei mondiale.AGERPRES