În acelaşi dosar a fost reţinut şi Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai – august, învinuitul Pană a condiţionat atribuirea contractelor de achiziţie de ulei unei anumite societăţi comerciale de primirea unui comision de 10% din valoarea contractelor, precum şi de externalizarea serviciilor de transport către o anumită societate recomandată de el.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a dispus Corpului de Control efectuarea de urgenţă a unui control extins la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu privire la întreaga activitate a directorului general adjunct, Aurel Pană.
Potrivit MADR, controlul vizează cu precădere activitatea legată de achiziţiile publice avute în responsabilitate de Aurel Pană, în calitate de membru sau preşedinte al unor comisii de licitaţii.
Ministerul anunţă că rezultatele controlului vor fi făcute publice cât mai curând posibil.
‘Ministrul Daniel Constantin dezaprobă orice abatere de la exercitarea legală a responsabilităţilor de serviciu şi va acţiona în continuare pentru sancţionarea celor vinovaţi de încălcarea legii’, se mai spune în comunicat.
Premierul Victor Ponta i-a solicitat, miercuri, ministrului Agriculturii să verifice respectarea regulilor de transparenţă de la APIA şi de la celelalte instituţii subordonate pentru a nu mai exista posibilitatea ca un funcţionar corupt să intervină în contracte.
‘Vă rog – este foarte bine că acolo unde apare vreun caz de corupţie DNA intervine – să vă preocupaţi personal să verificaţi dacă la APIA şi la celelalte instituţii sunt toate regulile de transparenţă în aşa fel încât pe viitor să nu mai avem posibilitatea ca vreun funcţionar corupt să intervină în contracte. Faceţi curăţenie, daţi afară pe oricine şi la fel este valabil pentru oricine altcineva are probleme de acest gen. Nu vreau să existe nici cea mai mică îndoială sau toleranţă faţă de situaţii cum a apărut cea de la APIA’, a spus Ponta, în debutul şedinţei de Guvern.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea lui Aurel Pană, director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.