'Am vrut să constat la faţa locului care este ritmul lucrărilor. Vizitele pe şantiere vor fi din ce în ce mai dese pentru că prefer să discut cu cei responsabili la faţa locului. Ritmul şi monitorizarea proiectelor rămân principalele direcţii. Odată cu refacerea corpului autostrăzii le-am cerut constructorilor să demareze lucrările şi la celelalte puncte cu deficienţe astfel încât atunci când vom da în folosinţă lotul 3 să o putem face în condiţii de maximă siguranţă a traficului. Voi monitoriza în continuare cu mare atenţie întreaga activitate pe şantier astfel încât să reuşim să respectăm graficul de lucrări', a declarat Cătălin Homor, Agerpres.
La mijlocul lunii iulie, noul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, a dat asigurări că termenul stabilit pentru reluarea circulaţiei pe acest tronson se va menţine, data avansată fiind luna septembrie 2016.
'Termenul pentru reconstrucţia celor 200 de metri de pe Orăştie – Sibiu se menţine. Se va face expertiza pe întreg lotul, iar dacă apar probleme le vom remedia pe parcurs, fără a afecta traficul. Apreciez că aţi avut curajul să preluaţi voi (CNADNR – n.r.) lucrarea. Decizia aceasta trebuie respectată. Reparăm ce nu au făcut alţii, din păcate, dar pe banii lor. Nu trebuie să existe nicio abatere de la termenul de finalizare înaintat şi pentru cea mai mică întârziere vă rog să-mi prezentaţi soluţiile', declara noul şef de la Transporturi.
Conform Ministerului Transporturilor, au fost promovate două faze de intervenţie pentru refacerea corpului autostrăzii în urma Expertizei Tehnice şi a Proiectului de Remediere. Faza I a constat în intervenţia imediată asupra terenului de fundare al corpului autostrăzii şi a cuprins organizarea de şantier, pregătirea terenului, achiziţia de materiale, realizarea proiectului de fundare, în timp ce faza II reprezintă reconstrucţia efectivă a sectorului, în baza proiectului iniţial. Termenul pentru reluarea circulaţiei pe acest tronson rămâne stabilit în luna septembrie 2016.
Este pentru prima dată când Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) execută lucrări în regie proprie. Lucrările de refacere aferente lotului 3 au început în luna aprilie 2016.
Valoarea contractelor este de 3,72 milioane de lei, fără TVA. Suma este asigurată din garanţii de bună execuţie a constructorului, care au fost executate de către CNADNR.
Compania a executat Garanţia de Bună Execuţie constituită de Salini Impregilo SpA, în valoare de circa 60,48 milioane de lei, sumă ce a fost încasată de companie de la banca emitentă în data de 28 aprilie 2016.
În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe Autostrada A1 Orăştie – Sibiu începând din 7 septembrie, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii.
Proiectul Autostrăzii Orăştie – Sibiu, ca parte a Reţelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 kilometri de autostradă care leagă cele două oraşe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanţarea acestui proiect cu 510 milioane de euro din Fondul de Coeziune.
Autostrada a fost împărţită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 şi 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 şi 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce priveşte Lotul 3 (Sălişte – Cunţa) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porţiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranţa traficului rutier.