Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este cu câțiva pași înaintea pornirii lucrărilor, a declarat marți, 21 februarie, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu în cadrul unei conferințe de specialitate. Potrivit acestuia, costul estimat împreună cu operatorul OMV este de de până în patru miliarde de euro.
„Proiectul din Marea Neagră, într-adevăr, este înspre ultimii paşi înainte de începerea pornirii lucrărilor. Suntem în procesul de procurement, se fac ultimele oferte, în vederea începerii acestuia. Operatorul, din câte ştiu, să îşi asume decizia finală de investiţii pe care Romgaz şi-a asumat-o odată cu achiziţia participaţiei şi odată cu achiziţia companiei deţinute de către Exon Mobile. Noi suntem pregătiţi în acest sens. Am bugetat şi pentru anul 2023 cheltuieli cu proiectul Neptun Deep exact pe baza datelor pe care le-am asumat împreună, cu operatorul OMV Petrom şi suntem pregătiţi din toate punctele de vedere în vederea începerii efective a lucrărilor din Marea Neagră.
Romgaz are suficienţi bani pentru a susţine investiţia din Marea Neagră. În acest moment nu cred că neapărat că acest proiect trebuie finanţat din fonduri proprii, dat fiind faptul că în general proiectele de Oil & Gas sunt finanţate din emisiune de datorie şi emisiuni de obligaţiuni. Avem aceleaşi planuri în acest moment. Ne uităm atât la un credit colateralizat. Ne putem uita în acelaşi timp şi la obligaţiuni. Pentru mine, de la început, ideea principală au fost obligaţiunile cu maturităţi diferite. Ne uităm la 5, 7, 10 ani, probabil în euro. Nu văd o problemă în acest sens în ceea ce priveşte investiţia viitoare, pentru că şi producţia pe care o avem în acest moment poate susţine o asemenea investiţie. Întreg proiectul, împreună cu operatorul l-am estimat, în acest moment, la până în patru miliarde de euro”, a spus Răzvan Popescu.
Se dorește reabilitarea sondelor deja existente
Directorul general al Romgaz a precizat că prioritatea vor fi lucrările de reabilitare a sondelor deja existente, pentru păstrarea unui nivel al producției asumat în strategia companiei.
„Ne bazăm foarte mult pe tot ce înseamnă operaţiuni de reabilitare a sondelor pentru a păstra nivelul producţiei în limita asumată în cadrul strategiei, pentru a contracara declinul natural al producţiei, dat fiind maturitatea avansată a rezervoarelor de gaz pe care Romgaz le deţine, cât şi şase sonde de mare adâncime, sonde de explorare care vor fi forate în perimetrul Caragele în următorii doi ani. Acestea sunt şase sonde contingente şi dacă ele vor avea rezultatul scontat, mai avem bugetate încă trei sonde. Deci, ar fi maximum nouă sonde în acest moment de mare adâncime, pe care le-am şi bugetat şi le avem în plan”, a spus acesta.
2023 va fi un an mai sigur decât 2022
Răzvan Popescu a mai punctat că anul acesta va fi mult mai sigur din punctul de vedere al transportului de gaz, față de 2022, care a fost un an de cotitură. De asemenea, crede că nici prețurile nu vor mai fi atât de volatile.
„Cred că lucrurile, în acest an, vor fi mult mai aşezate decât anul trecut. Anul trecut a fost, totuşi, un an de cotitură, unde s-a schimbat total paradigma în ceea ce priveşte transportul de gaz în Europa. S-au găsit noi rute de aprovizionare, ţările deja şi-au făcut să spun aşa toată bucătăria internă în ceea ce priveşte achiziţia de gaze. Au reuşit să îşi furnizeze şi gaze din LNG, să găsească alte soluţii în afară de soluţia evidentă. Cred că nici preţul nu va mai fi atât de volatil. Vedem chiar şi în perioada rece, în februarie, că nu a avut o volatilitate extremă, adică nu am mai văzut preţurile pe care le-am văzut în trecut. Din punctul nostru de vedere, au avut un un rol important în piaţă şi Ordonanţele care au creat acea siguranţă de aprovizionare către clientul casnic, în principal”, a mai spus directorul general al Romgaz.