Procurorii DNA Timișoara au început urmărirea penală pe numele directorului interimar al CFR, Simu-Alexandru Ion, care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției. Unul dintre adjuncții săi este, de asemenea, cercetat.
Cei doi directori sunt acuzați de abuz în serviciu și abuz în serviciu
Și directorul general adjunct tehnic al companiei, Ceșa Petru, este urmărit penal, pentru abuz în serviciu în formă continuată și uzurparea funcției.
Potrivit procurorilor, în aprilie 2022, Ceșa Petru, instigat de Simu-Alexandru Ion, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de de director general al CNCF CFR SA, deși nu deținea această funcție și nici împuternicire în acest sens, emițând două decizii. Prin a doua decizie, l-a numit pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timişoara.
Prin aceste două decizii, Ceșa Petru ar fi vrut să îi asigure lui Simu-Alexandru Ion stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea funcției de director general interimar al CFR.
O angajată cercetată disciplinar pentru că ar fi furnizat presei informații a fost demisă, din cauză că „nu a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia”.
Acționând astfel, cei doi directori au urmărit să dea un exemplu angajaților, pentru a nu mai fi expuși „riscului” ca publicul să cunoască problemele legale din actul de conducere al CNCF CFR SA, imformează DNA.
Rechizitoriul DNA împotriva celor doi directori din CFR
„În cursul lunii aprilie 2022, Petru Ceșa, în calitatea menționată mai sus, la instigarea directorului Simu, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii.
Prin cea de-a doua decizie, el l-a numit pe Alexandru Simu la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu, Petru Ceșa ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.
După apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, Petru Ceșa, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate bănuite că ar fi remis presei documentul respectiv i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția”.
Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA”, a transmis DNA.