Directorul OMS trage un semnal de alarmă cu privire la pandemia de coronavirus: Ce mai rău încă nu a venit

OMS

World Health Organization Director-General Tedros Adhanom Ghebreyesus looks on during a press conference following an emergency talks over the new SARS-like virus spreading in China and other nations in Geneva on January 22, 2020. - The coronavirus has sparked alarm because of its similarity to the outbreak of SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome) that killed nearly 650 people across mainland China and Hong Kong in 2002-03. (Photo by PIERRE ALBOUY / AFP) (Photo by PIERRE ALBOUY/AFP via Getty Images)

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizației Mondiale a Sănătății, a vorbit azi despre pandemia de coronavirus. Acesta a reamintit oamenilor că ceea ce este mai rău încă nu a venit.

Azi, directorul OMS a vobit din nou despre pandemia de coronavirus și, de această dată, acesta a venit cu o avertizare. Având în vedere că majoritatea țărilor au început să mai relaxeze din măsurile impuse la începutul pandemiei, cazurile de coronavirus au început să explodeze.

„Cu toţii vrem ca acest lucru să se termine. Cu toţii vrem să ne continuăm viaţa, dar realitatea grea este că pandemia nu este nici măcar aproape de a trece. Unele ţări au cunoscut acum o reapariţie a cazurilor, deoarece încep să-şi redeschidă economiile şi societăţile. Majoritatea oamenilor rămân susceptibili. Virusul mai are încă mult spaţiu de mutat.”, a spus directorul OMS.

Ce ar trebui să facă anumite guverne

Potrivit directorului OMS, guvernele ar trebui să ia în considerare strategia pe care Coreea de Sud a folosit-o pentru testarea, urmărirea contactelor și izolarea persoanelor infectate.

„Ce e mai rău încă nu a venit”, deoarece multe naţiuni şi lideri mondiali rămân împărţiţi cu privire la modul de combatere a virusului, a spus Tedros.

„Îmi pare rău să spun asta, dar, cu acest tip de mediu şi condiţii, ne temem ce este mai rău. De aceea trebuie să ne unim acţiunile şi să combatem acest virus periculos.”, a mai spus directorul OMS.

America, cea mai afectată țară

Virusul a infectat peste 10,1 milioane de oameni din întreaga lume şi a ucis mai mult de 502,000 de oameni până în prezent, conform datelor compilate de Johns Hopkins University. Peste 60% din cazurile noi zilnice au venit duminică din ţări din America, conform datelor publicate de OMS.

Cazurile de coronavirus iau avânt și în Rusia

Ieri, Rusia a înregistrat 93 de decese şi 6.719 noi contagieri cu coronavirus, urcând bilanţul total al persoanelor decedate la 9.166, iar cel al contagierilor confirmate la 641.156, au informat luni autorităţile locale citate de EFE.

„În ultima zi s-au înregistrat 6.719 noi cazuri în 83 de regiuni ale ţării, între care 2.123 de persoane (31,6 %) cu simptome clinice”, a informat luni cabinetul de criză care gestionează urgenţa sanitară.

La Moscova, principalul focar de coronavirus al ţării, au fost depistate 782 noi cazuri, în timp ce numărul deceselor a ajuns într-o singură zi la 23 de persoane.

De asemenea, în capitala rusă în ultimele 24 de ore au fost externaţi 1.007 pacienţi, în timp ce numărul total al celor recuperaţi în întreaga ţară a ajuns la 403.430 de la izbucnirea pandemiei.