Apple i-a acordat directorului operaţional, Tim Cook, un bonus în valoare de 22 mil. dolari pentru conducerea companiei în perioada cât Steve Jobs, directorul executiv, a fost în concediu medical, transmite Reuters.
Prima a venit la recomandarea lui Jobs şi a fost oferită ca recunoaştere a „remarcabilelor performanţe realizate în operaţiunile de zi cu zi“ la Apple, în perioada cât Jobs a fost plecat, a anunţat compania.
Mulţi analişti şi investitori cred că Cook ar putea fi succesorul lui Jobs ca CEO al Apple, însă compania nu a anunţat până acum un plan în acest sens.
Cook a primit un bonus cash de 5 mil. dolari şi acţiuni restricţionate în valoare de circa 17 mil. dolari. Jumătate din acţiuni îi vor parveni în 10 martie 2011, iar cealaltă jumătate în 10 martie 2012, atâta timp cât Cook va rămâne în cadrul companiei.
„Bonusul a venit şi pentru a păstra avantajul competiţional. Cook a fost curtat şi de alte companii şi s-a dovedi capabil la conducerea Apple. Cred că trebuie să menţină o relaţie competitivă pentru a-l păstra în companie“, a spus Kaufman Bros, analist Shaw Wu.
Jobs şi-a lăsat atribuţiile în mâinile lui Cook din ianuarie 2009, timp de şase luni, însă a rămas implicat în deciziile strategice. Acesta s-a întors în companie la sfârşitul lunii iunie 2009, după un transplant de ficat.