Obişnuită cu creşterea progresivă a numărului de magazine din comerţul modern (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount, unităţi cash&carry), piaţa de retail a cunoscut în 2009 reversul medaliei, când au început să se închidă magazine. Doar reţelele de discount au reuşit să menţină sau chiar să crească numărul deschiderilor faţă de 2008. În 2009, principalele 20 de reţele din retailul alimentar modern au deschis peste 130 de magazine, însă circa
Obişnuită cu creşterea progresivă a numărului de magazine din comerţul modern (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount, unităţi cash&carry), piaţa de retail a cunoscut în 2009 reversul medaliei, când au început să se închidă magazine. Doar reţelele de discount au reuşit să menţină sau chiar să crească numărul deschiderilor faţă de 2008.
În 2009, principalele 20 de reţele din retailul alimentar modern au deschis peste 130 de magazine, însă circa două treimi din inaugurări au fost punctate de 4 reţele de discount, segmentul de piaţă câştigător în acest an de criză.
Tot în acest an s-au închis 22 de supermarketuri, hipermarketuri şi magazine de discount, cele mai multe închideri fiind contabilizate în dreptul reţelei în franciză Spar.
În lipsa proiectelor imobiliare, hipermarketurile bat pasul pe loc
Cei mai importanţi retaileri internaţionali au continuat în 2009 expansiunea, însă cu un ritm mult redus faţă de anul precedent.
În cazul operatorilor de hipermarketuri, deschiderile din acest an au fost asigurate de proiectele de centre comerciale şi parcuri de retail a căror construcţie a fost demarată înainte de debutul crizei. Anul viitor ne putem aştepta la o reducere şi mai drastică a numărului de hipermarketuri deschise, în lipsa de noi proiecte imobiliare de retail.
Real, operatorul de hipermarketuri controlat de grupul german Metro a deschis patru magazine în acest an, deşi planurile dinainte de criză prevedeau şapte deschideri. Auchan a deschis la rândul său un magazin la Timişoara, iar operatorul de retail cu profil de discount Kaufland a deschis 6 hipermarketuri în acest an faţă de opt unităţi comerciale în 2008.
După ce a deschis 10 hipermarketuri în 2008, cel mai important şi primul operator de hipermarketuri de pe piaţa românească a deschis doar două hipermarketuri în acest an. În plus, retailerul a fost nevoit să închidă un hipermarket la Brăila, ultimul magazin deschis în 2008.
Totodată, reţeaua de hipermarketuri Cora, care nu a mai deschis un hjipermarket din 2006, va deschide al patrulea magazin al reţelei în centrul comercial Sun Plaza din Berceni, care, după mai multe amânări, se va deschide în primăvara lui 2010.
Şi operatorul de hipermarketuri cu profil de discount Kaufland şi-a continuat expansiunea, ajungând la 45 de hipermarketuri. Kaufland a deschis în acest an şase magazine, cu două mai puţine decât anul trecut.
Reţelele de discount au deschis 80 de magazine
În schimb, reţelele de discount au plusat şi, motivate de orientarea consumatorilor din ce în ce mai mult către produsele ieftine, au deschis mai multe unităţi comerciale decât de obicei.
Cei mai importanţi retaileri cu profil de discount Rewe România, cu reţelele Penny Market şi Penny Market XXL şi Pludi Market, care operează magazinele Plus, au deschis împreună 53 de unităţi comerciale în 2009.
Rewe România a ajuns, cu cele două reţele pe care le operează, la 99 de unităţi comerciale în timp ce reţeaua Plus, controlată de grupul german Tengelmann, a terminat anul cu 96 de magazine pe piaţa românească. Conform planurilor de extindere, în martie 2010, Plus va fi prima reţea din retailul alimentar din România care va ajunge la 100 de magazine.
Totodată, reţeaua Profi, achiziţionată în această toamnă de fondul de investiţii Enterprise Investors pentru 66 de milioane de euro, a deschis în acest an 15 unităţi comerciale, ajungând la 65 de magazine.
Anul 2009 a fost prolific şi pentru reţeaua de magazine de discount MiniMax, dezvoltată de fostul şef Rewe România, Rainer Exel. După ce, mulţi ani, compania nu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivele de extindere, retailerul a ajuns în acest an la 30 de magazin. Minimax a inaugurat în acest an 12 unităţi comerciale, însă a punctat şi o închidere, la Turda.
Şi operatorul de supermarketuri Mega Image a decis să intre pe acest segment, inaugurând în decembrie 2009 primele 2 unităţi Red Market, un format de magazine mai apropiat de discount.
Retailerii români s-au întrecut la numărul de magazine închise
În schimb, reţelele de magazine ale antreprenorilor români, care au încercat să concureze cu marii retaileri internaţionali, au avut cel mai mult de pierdut. În 2009, retailerii autohtoni s-au preocupat mai mult de optimizarea la sânge a costurilor, iar inaugurările de noi magazine au fost puţine şi timide.
Astfel cele mai importante cinci reţele de magazine cu proprietari români (Pic – Ilie şi Cornel Penescu, Trident – Constantin Mateescu, Ethos – Ion Şoloman, Spar – Ioan şi Floare Cuc şi Primăvara – Ion Avram) au deschis în acest an doar 3 magazine, însă au închis 23 de unităţi comerciale. În plus, hipermarketul Trident din Sibiu şi supermarketul Primăvara din Bacău închise în acest an fac parte din cele 3 magazine deschise în 2009.
Cele mai multe închideri au fost înregistrate de reţeaua Spar care a închis la începutul anului singurul său hipermarket de la Târgu-Mureş şi, după ce a intrat în această vară în insolvenţă, alte 6 supermarketuri. Dacă se iau în calcul şi cele patru unităţi comerciale cedate firmei Spar Discount din Braşov, reţeaua Spar a ajuns la 10 unităţi comerciale în 2009 faţă de 21 de magazine, cât număra la finele anului trecut.
Un alt retailer român care şi-a redus drastic numărul de magazine este Pic. Retailerul controlat de oamenii de afaceri Ilie şi Cornel Penescu a avut mult de suferit după arestarea celui din urmă pe baza acuzaţiilor de dare de mită. Cu 5 hipermarketuri la începutul anului, reţeaua Pic, intrată la rândul său în insolvenţă în luna noiembrie a mai rămas cu 2 magazine după închiderea unităţilor operate la Oradea, Brăila şi Căăraşi.
Alţi retaileri români care au închis magazine sunt Trident, care a intrat în august în insolvenţă şi a închis hipermarketul din Sibiu deschis cu câteva luni înainte precum şi un supermarket la Alba Iulia, Ethos, care, deşi a deschis un magazin a închis alte 5 unităţi comerciale şi mai mulţi furnizori îi cer insolvenţa în instanţă, precum şi reţeaua Primăvara care un supermarket la Bacău pe care l-a închis după câteva luni mai târziu împreună cu alte două supermarketuri la Piteşti şi Galaţi.
Potrivit reprezentanţilor marilor reţele de magazine, procesul de concentrare al pieţei de retail se va accentua în 2010, iar retailerii care nu vor mai face faţă perioadei dificile care va urma ar putea să îşi vândă afacerile către retailerii care au o poziţie mai puternică pe piaţă.