Reţeaua germană de magazine de tip discount – Plus – a anunţat inaugurarea unei noi locaţii la Deva, în urma unei investiţii e de 1,5 milioane de euro.
Acesta este cel de-al 82-lea magazin din România şi al doilea din Deva.
Noul magazin are o suprafaţă de aproximativ 1.400 mp, dintre care 1.100 mp suprafaţă de vânzare şi 300 mp spaţii aferente. Magazinul este amplasat in cadrul unui centru comercial şi dispune de 63 locuri de parcare.
Prezenţa reţelei Plus la Deva se înscrie în programul de expansiune la nivel naţional, care va continua în toate oraşele cu peste 15.000 de locuitori, potrivit companiei.
Plus aparţine grupului german Tengelmann şi a deschis primele magazine din România în toamna anului 2006. Grupul german mai este prezent pe piaţa românească şi prin reţeaua de bricolaj Obi.
SURSA: Plus