Pachetele turistice speciale pentru vara anului 2014 care se vor lansa în cadrul Târgului de Turism al României vor avea discounturi speciale de până la 40%, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării.
,,Este o premieră pentru Litoralul românesc ca în luna noiembrie să pregătim deja sezonul estival 2014. Tarifele practicate pe litoralul românesc nu au mai suferit modificări în ultimii doi ani ţinând cont de rata inflaţiei şi criza economică şi nu vor creşte nici în anul 2014, litoralul rămânând cea mai accesibilă destinaţie de vacanţă. Pentru un grad sporit de atractivitate, pe litoral s-au demarat deja proiecte de reabilitare a plajelor, de cosmetizare a staţiunilor şi de dezvoltare a întregii infrastructurii turistice, semn că deja pregătim sezonul estival 2014. Ca premieră absolută pentru turismul românesc, Asociaţia Litoral – Delta Dunării va lansa un videoclip de promovare dedicat staţiunii Mamaia. Evenimentul va avea loc în martie 2014, la ediţia de primavară a Târgului de Turism al României, în cadrul unui show spectaculos, asemănător cu cel din primăvara acestui an. În ceea ce priveşte traficul turiştilor pe litoralul românesc, estimăm că în anul 2014 vom avea o creştere de 5% faţă de anul 2013′, spune Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.
În perioada 14 – 17 noiembrie, va avea loc, la Romexpo, Târgul de Turism al României, ediţia de toamnă, manifestare la care se vor lansa pachete turistice de tip ‘Turbo Early Booking’ (program cu reduceri speciale valabile doar până la sfârşitul anului), unde pachetele turistice pot fi mai ieftine cu până la 40-50%), ‘Early Booking’ (program valabil până la data de 31 martie, iar discounturile sunt de 30-40%), dar şi oferte ‘First Minute’.
Sursa: Agerpres