Programul prezintă cele trei echipaje de poliţie în misiuni speciale de luptă împotriva criminalităţii şi va fi difuzat, începând cu luna octombrie, în 105 ţări din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Afica. În România, primul episod va fi difuzat luni, 8 octombrie, începând cu ora 22.00.
“Colaborarea cu Discovery Channel ne onorează. Consider că este o oportunitate ca cetățenii să cunoască îndeaproape activitatea polițiștilor români. Activitatea Poliției Române și a Poliției de Frontieră, cele două structuri M.A.I. implicate în proiect, este una extrem de dificilă care necesită un efort maxim și un profesionalism desăvârșit.Misiunile desfășurate sunt mult mai complexe decât cele prezentate, în general, de către mass-media, dar acum, cu ocazia acestui proiect, telespectatorii vor avea ocazia să afle și partea mai puțin vizibilă a activității polițiștilor de elită. Aceștia vor descoperi că devotamentul lor față de țară și de misiunea lor stă întotdeauna înaintea vieții de familie.Sunt convins că acest proiect va avea un real succes și că această primă colaborare cu Discovery Channel este doar începutul” , a declarat Mircea Duşa, Ministrul Administraţiei şi Internelor
Fiecare episod dintre cele şase incluse în această serie urmăreşte ofiţeri de poliţie din diverse echipaje (Furturi, Omucideri, Crimă Organizată, Supervizarea Bandelor, Droguri, Trafic Uman şi Unităţi Antitero), implicaţi în misiuni de răpire, trafic de droguri şi de arme sau raiduri de proporţii în zone cu un grad înalt de infracţionalitate. Mai multe echipe de filmare din Moscova, Bucureşti şi Varşovia au surprins în detaliu aceste misiuni, relatând fiecare poveste din perspectiva ofiţerilor de poliţie implicaţi, care comentează evenimentele pe măsură ce acestea se derulează. De asemenea, fiecare episod prezintă tacticile folosite de echipele de poliţişti şi abordările specifice pentru fiecare ţară în parte.
Pe lângă misiunile reale de luptă împotriva infracţionalităţii, serialul le va dezvălui telespectatorilor modul în care aceste trupe speciale se pregătesc zi de zi: arte marţiale, luptă corp la corp şi tactici speciale de pregătire (urmăriri cu maşini de mare viteză, respingerea unui atac aerian din partea unui elicopter care aterizează pe acoperişul unei clădiri, etc).
Serialul a fost realizat în colaborare cu compania de producţie Atom Productions International, sub coordonarea lui Paul Welling, SVP, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA.
Discovery Channel difuzează primul serial filmat în România
2 octombrie 2012, 11:10
Ultima modificare în 2 octombrie 2012, 14:10
Discovery Channel difuzează primul serial filmat în România – Poliţişti de elită – o producţie despre activitatea a trei trupe speciale de poliţie din Bucureşti, Moscova şi Varşovia.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cozmin Guşă preia managementul editorial Realitatea Media
- Agenţia Reuters, declarată vinovată de propagandă împotriva regimului în Iran
- Cum a traversat criza cea mai puternică agenție de publicitate din România
- PRIMA reclamă din România filmată ÎN CĂDERE LIBERĂ
- Revista Forbes România se închide
- Nivel record în SUA: 60% dintre americani nu au încredere în mass-media
- Cumperi ce-ţi doreşti cu un singur click
- Care este cea mai puternică femeie din industria media
- Peste 5 milioane de utilizatori români pe Facebook
- Media clasică îşi pune toate speranţele de creştere în serviciile digitale