Angela Merkel a susţinut, duminică, ceea ce ar putea fi ultimul ei discurs important din funcţia de Cancelar al Germaniei.
S-au împlinit 31 de ani de la reunificarea Germaniei
A fost un discurs susţinut cu ocazia aniversării a 31 de ani de la reunificarea Germaniei. Vizibil emoţionată, Merkel le-a cerut compatrioţilor săi să susţină un viitor comun, bazat pe diversitate, revenind la poziţia sa din 2015, când a decis să primească un milion de refugiaţi în Germania.
Libertăţile care au venit odată cu reunificarea ţării, în urmî cu 31 de ani, au adus “atât de multe oportunităţi” pentru oamenii din fostul est comunist, unde a crescut ea, dar că mulţi dintre ei s-au trezit “într-o fundătură”, scrie agenţia Reuters, potrivit news.ro.
Merkel a părut că este aproape cu ochii în lacrimi în timpul discursului său
“Există oare două tipuri de germani şi de europeni – cei originali şi cei dobândiţi, care trebuie să îşi dovedească în fiecare zi afilierea şi care pot să pice un examen cu o propoziţie ca cea din conferinţa de presă?”, s-a întrebat Merkel.
Cancelarul făcea referire la un moment din de anul trecut, când un jurnalist a scrie despre ea că “nu s-a născut cu adevărat germană”, după ce Merkel declara, în 2015, că “dacă trebuie să începem să ne cerem scuze” pentru că am avut o atitudine prietenoasă în trimpul crizei refugiaţilor “atunci aceasta nu este ţara mea”.
“Spuneţi-vă reciproc poveştile şi toleraţi diferenţele voastre. Aceasta este lecţia din 31 de ani a unităţii germane”
Întrebându-se, “Care este ţara mea?”, Angela Merkel a spus “fiecare individ trebuie să fie capabil să simtă că este auzit şi că aparţine”.
Ea i-a îndemnat pe germani să fie parte a unei ţări “în care modelăm viitorul împreună”. “Fiţi deschişi la întâlniri, fiţi curioşi unul de celălalt, spuneţi-vă reciproc poveştile şi toleraţi diferenţele voastre. Aceasta este lecţia din 31 de ani a unităţii germane”, a mai spus Merkel.
Cancelarul german a vorbit şi despre “una dintre cele mai dificile experienţe” din mandatul său, făcând referire la decizia din 2020, la 30 de ani de la reunificarea Germaniei, de a restricţiona libertăţile civile pentru a reduce răspândirea COVID-19.
„Demokratie muss man leben, ausfüllen, schützen. Sie braucht uns so, wie wir sie brauchen. Demokratie ist nicht einfach da, sondern wir müssen immer wieder für sie miteinander arbeiten, jeden Tag“ – Kanzlerin Merkel in ihrer Festrede zum #TagderDeutschenEinheit: pic.twitter.com/3jkSkfcm4l
— Steffen Seibert (@RegSprecher) October 3, 2021
Sursă foto: captură video