Mircea Geoană a ținut un discurs ținut vineri, 29 iunie, în fața studenților, viitori ofițeri, ai Academiei Forțelor Terestre de la Sibiu, a doua cea mai importantă instituție de învățământ militar din țară. La festivitate au luat parte, însă, și civili, adică reprezentanți ai conducerii Universității „Lucian Blaga” și, foarte probabil, alte notabilități locale.

Prima chestie care nedumerește este faptul că, la o căutare pe Internet, luni dimineață, nu am găsit decât trei site-uri ale presei din România care au relatat despre acest discurs: money.ro, fanatik.ro și inpolitics.ro, ultimul fiind mai mult un comentariu. Desigur, este posibil ca evenimentul să fi fost prezentat (și) de presa locală și să nu fi intrat pe motoarele de căutare. Totuși, este straniu că un discurs în care apar câteva idei importante, susținut de Numărul 2 din NATO, este băgat în seamă doar de site-uri de nișă. Este exclus un boicot media la adresa unui personaj „pozitiv și corect politic”. Explicația – singura! – este că s-a dorit un mesaj foarte țintit, „focusat”, doar asupra unui anume segment socio-profesional, un mesaj care trebuia să atingă imperativ acest segment și, în același timp, un mesaj care să nu ajungă la celelalte publicuri din România decât, cel mult, ca o știre oarecare, de mică importanță.

Luni, pe 3 iulie, Eduard Hellvig, directorul – până în acel moment – Serviciului Român de Informații, a ținut și el un discurs, ca un preambul la Raportul de activitate al instituției, trimis, conform legii, către Parlament. La acest eveniment a participat toată presa, care a relatat pe larg mai cu seamă elementul-surpriză al discursului: anunțul că Eduard Hellvig, după 11 ani de directorat, își dă demisia.

Bun, acum, la modul relax, românii știu bine că doar maximum 30% din ce spun politicienii poate fi crezut, iar în cazul lui Mircea Geoană procentajul este chiar mai mic. Ceea ce publicul cunoaște mai puțin, este că cele 70-80% de „umplutură” au un rost bine definit, de a ambala frumos și, de multe ori, de a masca mesajele „tari”.

Mircea Geoană a vorbit despre viitorul României. Este, deja, evident pentru toată lumea că Numărul 2 din NATO va candida, în 2024, la funcția de președinte al țării. Din perspectiva acestui obiectiv se explică și se justifică toate acțiunile de „PR” ale lui Mircea Geoană, acțiuni începute încă acum doi ani și care au crescut în frecvență și impact anul acesta. Ce a spus la Sibiu, în esență, prezidențiabilul?

Că România e la coada Europei (ceea ce știam!), că sistemul de educație lasă de dorit (da, da, da!, înțelegem aluzia), că trăim, global, un moment în care rolul Statului trebuie să reechilibreze rolul Pieței (hopa!, economie de comandă), că viitorul României necesită unirea tuturor forțelor – politice, sociale, cultural-științifice – pentru o transformare spectaculoasă în bine (deci, „nu sunt candidatul unui partid anume!”), că avem șansa excepțională de a fi membri ai unui NATO care va lua hotărâri istorice săptămâna viitoare, la Vilnius, și că, foarte concret, dezvoltarea și prosperitatea României vor fi generate de Armata Română (pentru că e instituția în care românii au cea mai mare încredere) și de industria de apărare (pentru că există un război major în imediata vecinătate). Dl. Geoană a enunțat, practic, perspectiva militarizării României ca soluție de viitor!

Dl. Eduard Hellvig, mai pașnic, a pus pe primul plan al discursului său democrația. Sub conducerea domniei sale, SRI a parcurs o reformă democratică, a devenit o instituție mai flexibilă, mai puțin birocratică, mai adecvată timpurilor pe care le trăim. În același timp, am aflat că în SRI se lucrează cu o cantitate din ce în ce mai mare de „informații sensibile” (i-auzi, n-aș fi crezut!) și că, prin urmare, nu ar fi sănătos pentru democrație ca o anume persoană să se „pietrifice” în fruntea instituției… Elegant, finuț! Normal ar fi ca, în spiritul acestui discurs, dl. Hellvig să promoveze o lege – pe care s-o susțină prin exemplul personal – ca orice persoană care părăsește funcția de conducere a unui serviciu secret să fie lustrată timp de trei ani! Ca să n-avem vorbe!

Avem de-a face, deci, foarte transparent, cu începutul campaniei electorale pentru prezidențialele din 2024. Momentul e bine ales: vară, cald, vacanțe, lumea nu e foarte atentă. Și avem, până acum, un candidat „patriotic”, al „Armatei” (pentru publicul conservator, tradiționalist), și un candidat „democratic”, al „serviciilor” (pentru publicul neoliberal, corporatist, globalist).

Vestea proastă, pentru România, este că nici unul dintre candidați nu reprezintă interesele cetățenilor români. Amândoi primesc „unda verde” de pe alte meleaguri. Și dacă ei vor fi candidații celor două mari partide – PSD și PNL – vom ajunge (din nou, a câta oară?!) la o alegere a „răului cel mai mic”. Iluzia este că cei doi ar fi, cumva, diferiți. Nu, nu sunt diferiți, oricare dintre ei va ajunge președinte va face exact aceleași lucruri, va favoriza interesele străine, nu pe cele românești.

Am lansat, astă toamnă, ideea că viitorul președinte al României va fi creat (firește, tot departe) după o rețetă nouă. Că va avea, foarte probabil, maximum 40 de ani, studii la o universitate de top din Occident, și că va fi vorba despre o femeie. Cum nici unul dintre politicienii relativ cunoscuți nu corespunde acestor date, am opinat că în acele laboratoare de departe, va fi construită o mișcare ad hoc, pentru promovarea și susținerea acestui candidat. Se pare, însă, că războiul din Ucraina și crizele europene fac prea costisitoare și/sau complicată această variantă (plus că, în România, nu se știe niciodată ce iese, după cum s-a văzut în decembrie 1989). Așa că, deocamdată, s-a preferat varianta bătrânească, verificată, a doi candidați de tip „clasic”: cu două numere câștigătoare se merge la sigur!