„Am discutat despre majoritate”, a transmis Marcel Ciolacu, la finalul întrevederii. De asemenea, acesta a fost întrebat dacă Cristian Popescu Piedone va intra în PSD.
„Nu. Am vorbit despre majoritate. Dânsul face parte dintr-un alt partid, conform legii. Eu o să respect legile, în comparaţie cu mulţi. Ne cunoaştem de mult timp şi am avut o discuţie telefonică şi ne-am văzut”, a răspuns Marcel Ciolacu.
Va continua întâlnirile cu liderii de filiale
Șeful PSD a subliniat că a discutat şi va continua întâlnirile cu liderii de filiale pe tema listelor la parlamentare, existând deja judeţe unde listele s-au închis.
„O să aveţi o surpriză plăcută. De exemplu, la Ialomiţa, toate propunerile sunt până în 42 de ani”, a subliniat Marcel Ciolacu.
Primarul ales al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunţat marţi că se va forma o majoritate PPUSL – PSD în Consiliul local al sectorului, adăugând că va discuta şi cu alte formaţiuni politice care „doresc să colaboreze în interesul cetăţenilor”.
„Având în vedere că PSD are numărul cel mai mare de consilieri în cadrul Consiliului local Sector 5, am ales să discut primii cu domniile lor pentru o posibilă majoritate în cadrul Consiliului local. Ne-am expus părerile reciproc, atât eu, cât şi domnul Marcel Ciolacu, Consider că discuţiile s-au încheiat. Pot să vă spun că se va forma o majoritate PPUSL-PSD în cadrul Consiliului local sector 5”, a transmis Cristian Popescu Piedone.
Cutremur la PSD
A ieșit cu scandal la PSD după alegerile locale. Deși toți șefii partidului au dat declarații precum câștigătorii, în interior lucrurile nu stau deloc așa. Mai mulți lideri din teritoriu au fost maziliți. Printre aceștia, nume cu mare greutate în interiorul partidului. Șeful Marcel Ciolacu a luat decizii extrem de dure.
Este vorba despre șefi de filiale, parlamentari, foști miniștri, dar și lideri locali. Cel mai greu nue mazilit este Marian Oprișan. Nu doar acesta a fost înlăturat.
Niculae Bădălău şi Marian Oprişan nu mai sunt liderii organizaţiilor Giurgiu şi Vrancea, aceasta din urmă fiind preluată interimar de liderul PSD, Marcel Ciolacu, a decis luni Consiliul Politic Naţional al PSD, potrivit unor surse politice.
De asemenea, Doina Fedorovici a preluat şefia interimară a organizaţiei de femei a PSD, au precizat aceleaşi surse.
Conducerea PSD se va întâlni în următoarele trei zile cu liderii de filiale, pentru analiză, la sediul central al partidului, au menţionat aceleaşi surse.
PSD a pierdut după mai mult de două decenii șefia județului Vrancea, iar acest lucru i-a fost fatal baronului Marian Oprișan. Surprinde mult și înlăturarea lui Niculae Bădălău, om cu greutate în PSD, dar și fost ministru și parlamentar.
De asemenea, și fostul premier, Viorica Dăncilă, ar fi fost înlăturată din fruntea organizației de femei a partidului și înlocuită cu Doina Fedorovici.