Rusia anunţa progrese semnificative după negocieri. Ucraina nu crede în retragerea ruşilor pe scară largă
Conflictul din Ucraina în urma invaziei ruse continuă fără încetare de mai bine de o lună, însă Rusia consideră rezultatele discuțiilor ruso-ucrainene de la Istanbul privind statutul neutru și non-nuclear al Ucrainei ca fiind nişte progrese semnificative, afirmă ministrul de externe al Moscovei, Serghei Lavrov, citat de agenţia rusă de presă TASS.
Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării a declarat că nu există o retragere a Rusiei pe scară largă în zonele Kiev și Cernihiv, ci doar mișcări limitate.
„Inamicul a retras unitățile care au suferit cele mai mari pierderi pentru a le aproviziona”, a spus Oleksandr Motuzianik, adăugând că „asediul Cernihivului continuă, în timp ce forţele ruse continuă să lanseze rachete şi să tragă focuri de artilerie”.
Pentru miercuri, în Ucraina fuseseră convenite trei coridoare umanitare, toate în sudul țării.
Premierul Italiei a discutat la telefon cu Vladimir Putin: „Te sun pentru a vorbi despre pace”
Mult aşteptata discuţie dintre premierul Mario Draghi și președintele rus Vladimir Putin a avut loc în timpul după-amiezii și a durat aproximativ o oră. Concomitent– conform relatărilor de la Casa Albă – a existat și un apel telefonic între președintele american Joe Biden și liderul ucrainean Volodimir Zelenski, transmite agenţia italiană ANSA.
În centrul conversației dintre premierul Mario Draghi și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-a aflat progresul negocierilor dintre Rusia și Ucraina și ultimele evoluții ale acestora.
Președintele Draghi a subliniat importanța stabilirii cât mai curând posibil a unei încetări a focului, pentru a proteja populația civilă și a susţine efortul de negociere, informează Palatul Chigi.
De asemenea, premierul Mario Draghi a reiterat disponibilitatea guvernului italian de a contribui la procesul de pace, în prezența unor semne clare de detensionare din partea Rusiei.
În timpul convorbirii telefonice cu premierul Mario Draghi, președintele rus Vladimir Putin a discutat despre evoluția negocierilor de ieri de la Istanbul între delegațiile de la Moscova și Kiev și despre cererea Moscovei de a primi în ruble plata livrărilor de gaze, raportează Kremlinul, citat de TASS.