”Este o întâlnire tradiţională pe care o avem cu FMI, pentru că, de când am preluat conducerea acestei comisii, am creat deschidere către dialogul cu instituţiile financiare europene şi mondiale”, a precizat Maria Eugenia Barna. Aceasta a subliniat că dialogul cu FMI a fost întotdeauna constructiv, de multe ori membrii comisiei aflând mai multe de la reprezentanţii instituţiilor internaţionale decât de la Guvern.
”Îi mulţumesc lui Jeffrey Franks (n.r. – şeful misiunii FMI) pentru colaborarea pe care am avut-o, pentru că el îşi încheie mandatul în România. Schimbul de opinii a fost extrem de apreciat de deputaţi, membri ai Comisiei, indiferent dacă fac parte din Opoziţie sau sunt de la Putere”, a menţionat Barna.
Misiunea FMI, a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a venit în România pe 24 aprilie pentru a cincea evaluare a Acordului stand-by aflat în derulare cu autorităţile române. Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI. (Sursa: Agerpres)
Discuții între delegația FMI și reprezentanţii Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor
6 mai 2012, 15:35
Ultima modificare în 6 mai 2012, 18:35
Reprezentanţii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor se vor întâlni luni cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale pentru a discuta probleme ce ţin de linia acordului încheiat cu instituţiile financiare internaţionale, dar şi despre efectele crizei financiare la nivelul statelor europene, a declarat Maria Eugenia Barna, preşedintele Comisiei.
Etichete: discutii,
finante,
fmi
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook