Astfel, ministrul Economiei, Ion Ariton, s-a întâlnit marţi cu reprezentanţi ai companiilor Enel şi Arcelor Mittal, acţionari în proiectul de construire a Reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre viitorul proiectului de la Cernavodă şi oportunităţile de atragere a noilor investitori.
Astfel, partea română i-a informat pe acţionari de intenţiile de participare în proiect exprimate recent de consorţiul Korea Nuclear printr-o scrisoare de intenţie, dar şi de interesul manifestat de compania China Nuclear Power Engineering Co. Ltd. în cadrul vizitei pe care Ministrul Economiei a desfăşurat-o alături de premierul Emil Boc în luna august în China.