Anul trecut, cele două parcuri tematice din apropierea Parisului fuseseră vizitate de 15,6 milioane de persoane, cifră care constituia deja un record. A 20-a aniversare a Disneyland Paris din acest an, cu noi atracţii şi renovări de amploare efectuate în parcuri şi hoteluri, a dus la creşterea activităţilor turistice şi a numărului de vizitatori vara trecută, după ce acestea scăzuseră în prima pare a anului, pe fondul crizei.
Disneyland Paris, prima din destinaţiile europene, a câştigat clienţi francezi (52% din public). Britanicii sunt pe locul al doilea în rândul vizitatorilor, înaintea spaniolilor. Aceştia din urmă, ca şi italienii, sunt mai puţini din cauza crizei.
De altfel suma medie cheltuită în cele două parcuri a stagnat, dar a crescut cu 5,7% în hoteluri, avantajată de o creştere a preţurilor de cazare. Rata de ocupare a unităţilor de cazare a scăzut totuşi (la 84%), în pofida creşterii numărului de musafiri, ‘deoarece, din cauza crizei, oamenii stau mai puţin în medie cu o zi’, precizează preşedintele Euro Disney, Philippe Gas.
Sursa: Agerpres