Comisia Europeană a publicat propunerea legislativă de creare și folosire a unui euro digital
Europarlamentar PNTCD Cristian Terhes a anunțat miercuri, 28 iunie 2023, că a fost publicată de către Comisia Europeană (CE) propunerea legislativă de creare și folosire a „euro-ului digital”. Conform lui, pentru a justifica introducerea monedei digitale europene, Comisia Europeană (CE) susține că dorește „să se asigure că cetățenii și întreprinderile POT CONTINUA să acceseze și să plătească cu bancnote și monede euro în întreaga zonă euro, dar și să stabilească un cadru pentru o posibilă nouă formă digitală a monedei euro pe care Banca Centrală Europeană o poate emite în viitor, ca un complement la numerar”.
„Cu alte cuvinte, folosirea cash-ului, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi, va fi un privilegiu pe care birocrația europeană te lasă ÎNCĂ să-l exerciți, până când decide să ți-l revoce.
E imperativ ca în 2024 să alegem conservatori patrioți în Parlamentul European care să oprească aceste nebunii totalitare promovate de Ursula von der Leyen. Comunicatul Comisiei poate fi găsit la link-ul din comentarii”, a scris, miercuri, Cristian Terhes pe contul său de Facebook.
Euro digital nu va înlocui numerarul
Incertitudinile privind euro digital sunt alimentate, în mare parte, de campaniile de dezinformare. Pe rețelele sociale circulă zvonuri privind eliminarea banilor gheaţă pentru a permite o supraveghere generalizată a cetăţenilor, prin intermediul controlului achiziţiilor şi tranzacţiilor lor financiare. Moneda electronică nu va fi, însă, decât o alternativă suplimentară, care va completa numerarul. Stocat pe un card sau pe telefonul mobil, aceasta va reprezenta o opţiune de plată care va conserva anonimatul.
Potrivit unei versiuni de a lucru a proiectului de reglementare consultat de agenția de presă AFP, micile companii şi anumite asociaţii cu scop nelucrativ, dar și persoanele fizice, vor putea refuza să accepte plăţi cu euro digital.
François Villeroy de Galhau, membru în Consiliul Guvernatorilor BCE, a spus, săptămâna trecută, că euro digital „nu va înlocui numerarul” iar cetăţenii europeni vor fi liberi să îl utilizeze sau nu. Va avea aceleaşi caracteristici ca şi banii lichizi şi va garanta respectul vieţii private, a mai precizat acesta.
„Atunci când totul devine digital, de ce moneda băncii centrale să fie singura care rămâne sub formă de hârtie?”, a spus el.
Potrivit partizanilor, un euro electronic va asigura un serviciu universal şi gratuit, beneficiind de o garanţie publică. Acesta va fi accesibil celor patru milioane de europeni care nu au cont bancar, în contextul în care plățile online devin o nevoie fundamentală. Biroul european al Uniunii Consumatorilor a transmis, de asemenea, că susține această inițiativă.