Se cere eliminarea pensiilor militare din PNRR
Miercuri, 29 martie 2023, coaliția de guvernare a emis amendamente pentru proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale, însă nici aceste amendamente nu sunt agreate de oficialii europeni, potrivit unor surse politice, citate de Realitatea PLUS.
Între timp, militarii protestează la Senatul României, acolo unde se pregătește votul pentru reforma pensiilor speciale. pentru a fi scoase pensiile militare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Am 25 de ani de patriotism și încă sunt polițist. Suntem Sindicatul Național al Polițiștilor, avem 35 de mii de membri. Vrem să se scoată pensiile militare din PNRR, nu au ce căuta pensiile militare în PNRR”, a spus unul dintre protestatari, relatează sursa citată anterior.
În același timp, tot acolo, se desfășoară un alt protest prin care se cere eliminarea pensiilor speciale.
Se pregătește votul pentru reforma pensiilor speciale
Proiectul de lege privind pensiile de serviciu figurează pe ordinea de zi a şedinţei senatului, după ce, cu o zi în urmă, Comisia Juridică, Comisia de Apărare și Comisia de Muncă din cadrul Senatul României au adoptat raportul de admitere cu amendamente admise și respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale.
Printre amendamentele propuse de senatorii liberali și social-democrați şi admise de Comisii de Specialitate se numără:
- eliminarea textului prin care magistraţii de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) beneficiau de pensie de serviciu după un singur mandat;
- aplicarea unui impozit de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor de serviciu;
- opţiunea pentru o singură pensie de serviciu;
- eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor;
- indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei.
La polul opus, liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a criticat proiectul adoptat de Comisiile de Specialitate ale Senatului României. Acesta militează doar pentru aplicarea principiului contributivităţii și desființarea pensiilor speciale.
„Au fost două poziţii în sală: a USR – care vrea contributivitate şi desfiinţarea tuturor pensiilor speciale şi poziţia coaliţiei PSD-PNL-UDMR care vrea să mai amenajeze pe ici, pe acolo, poate îi mai scăpăm pe ai noştri care au pensii speciale. (…) USR a fost singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale. A fost o comisie ruşinoasă pentru că laşitatea PSD-PNL-UDMR a ieşit la iveală. Nu au avut curaj nici măcar să ridice mâna şi să voteze propria dorinţă de a menţine pensiile speciale.
Este vorba de cinci milioane de români care contribuie la pensii şi o minoritate care beneficiază de sprijinul actualei puteri. Ne-am întors în epoca USL. Parlamentul este controlat de oameni care nu au nicio legătură cu democraţia. (…) Nu ni s-a permis să vedem cine votează pentru pensiile speciale, nu ni s-a permis să prezentăm argumentele noastre. În plen, USR va continua să susţină faptul că nu putem să ne permitem ca ţară să avem pe unii cetăţeni mai speciali decât alţii”, a declarat, marți, Radu Mihail.