Dispar acești bani! O țară din Europa ia în calcul să renunțe complet la moneda națională

În luna octombrie, gradul de utilizare a numerarului în Elveţia a scăzut la cel mai redus nivel din istorie, pe măsură ce pandemia a accelerat tranziţia dinspre bancnote şi monede spre plăţile cu cardul. Mai puţin de 10% din totalul plăţilor din Suedia sunt făcute cu numerar, arată datele Băncii Centrale.

Guvernul suedez va analiza fezabilitatea tranziţiei la o monedă digitală, ceea ce reprezintă un nou pas în necunoscut pentru ţara cu cel mai redus grad de utilizare a numerarului, transmite Bloomberg.

Ministrul pentru Pieţe Financiare, Per Bolund, a anunţat că un proces de evaluare a fost lansat vineri şi este aşteptat să se încheie în luna noiembrie 2022. Evaluarea va fi condusă de Anna Kinberg Batra, un fost preşedinte al Comisiei de finanţe din Parlamentul Suediei.

”Orice decizie trebuie adoptată la nivel politic”

Suedia este una dintre primele ţări din lume care analizează posibilitatea introducerii unei monede digitale.

Banca Centrală a Suediei derulează deja un proiect pilot în parteneriat cu firma Accenture Plc ce vizează introducerea unei coroane electronice care să aibă la bază aceeaşi tehnologie blockchain cu cea utilizată de alte monede digitale, precum Bitcoin.

Guvernatorul Băncii Centrale a Suediei (Riksbank), Stefan Ingves, a subliniat în luna octombrie că orice decizie cu privire la emiterea unei coroane electronice trebuie să fie adoptată la nivel politic.

Din punctul de vedere al Guvernului, „este crucial ca piaţa plăţilor digitale să funcţioneze sigur şi să fie disponibilă pentru toată lumea”, a spus vineri Per Bolund.

Numerarul, mai puţin de 10% din totalul plăţilor

„În funcţie de modul în care o monedă digitală va fi concepută şi de tehnologiile ce vor fi utilizate, aceasta poate avea consecinţe uriaşe pentru întregul sistem financiar”, a adăugat oficialul suedez.

Riksbank estima în luna octombrie că gradul de utilizare a numerarului în Elveţia a scăzut la cel mai redus nivel din istorie, pe măsură ce pandemia a accelerat tranziţia dinspre bancnote şi monede spre plăţile cu cardul. Mai puţin de 10% din totalul plăţilor din Suedia sunt făcute cu numerar, arată datele Băncii Centrale.

Încă din 2018 Banca Reglementelor Internaţionale estima că Suedia este societatea cu cel mai redus grad de utilizare a numerarului din lume, în funcţie de utilizarea acestuia ca procent din Produsul Intern Brut.