Dispar bancnotele?! Schimbare uriașă la bancomate! Se aplică deja de la 1 august

bancomat

SURSA FOTO: Dreamstime

Se aude tot mai des, în ultima vreme, că sfârșitul banilor cash este aproape. Din ce în ce mai multe țări încearcă să renunțe la plata în numerar iar acum a apărut și o măsură radicală în acest sens. În Israel, s-a luat decizia ca, începând cu 1 august, să se impună o limită pentru plata cu bani cash.

Dispar banii cash? Acesta este marea întrebare pe care și-o pun tot mai mulți oameni care au observat că plata cu cardul a devenit o măsură din ce în ce mai utilizată. Israelul este țara care s-a decis să ia o hotărâre în acest sens. Astfel, începând cu 1 august, israelienii nu vor mai putea efectua plăți în numerar sau cu cecuri bancare mai mari de 6.000 de shekeli (1.700 dolari).

Autoritățile fiscale ale Israelului vor să dea o lege în acest sens, al cărei scop ar fi combaterea nerespectării obligațiilor fiscale, crimei organizate și spălării banilor.

„Vrem ca publicul să reducă utilizarea banilor cash”, a declarat Tamar Bracha, de la Autoritatea Fiscală din Israel, pentru The Media Line.

Israelul limitează tranzacțiile cu bani cash

Tamar Bracha a susținut că scopul acestei măsuri este de a reduce fluiditatea numerarului pe piață, în principal pentru că organizațiile criminale tind să se bazeze pe bani cash.

„Prin limitarea utilizării acestuia, activitățile infracționale sunt mult mai greu de desfășurat”, a comentat reprezentantul Autorității Fiscale din Israel.

Plafonul de 1.700 de dolari va fi pentru tranzacțiile dintre o persoană și o afacere. Plafonul pentru transferurile între persoane fizice va fi de 4.400 de dolari, în loc de suma actuală, de aproape 14.700 de dolari, potrivit i24news.tv. Anterior, în tranzacțiile de afaceri se putea folosi numerar până la 3.200 de dolari. Plafonul pentru transferurile auto va rămâne același, de aproape 14.700 de dolari, a arătat sursa citată.

Există, însă, și o serie de excepții. Noua lege indică, în acest sens, instituțiile caritabile și tranzacțiile comerciale cu palestinienii din Cisiordania care nu sunt cetățeni israelieni. În cazul acestora din urmă, vor fi permise tranzacții mari în numerar, dar va fi necesar un raport detaliat către Autoritatea Fiscală din Israel.

Se aplică amenzi uriașe pentru cei care vor face plăți în numerar

Potrivit informațiilor din presă, va exista o perioadă de grație de doi ani înainte ca Autoritatea Fiscală să înceapă să aplice amenzi de până la aproape 2.500 de dolari celor care se angajează în tranzacții în numerar.

Trebuie spus că și în alte țări plata cu cardul a luat locul plății cu bani cash. Spre exemplu, în Marea Britanie, doi britanici din cinci spun că folosesc numerarul mai des, în condițiile în care toate s-au scumpit, potrivit cercetării realizate de NoteMachine, unul dintre cei mai mari furnizori de bancomate din Marea Britanie. În Suedia, Guvernul va analiza fezabilitatea tranziţiei la o monedă digitală, ceea ce reprezintă un nou pas în necunoscut pentru ţara cu cel mai redus grad de utilizare a numerarului.