Dispar bancomatele! Aceste bănci se închid una după alta. Sunt înlocuite. O bancă importantă cu 340 de sucursale urmează să închidă mai multe locații definitiv.
Închiderea băncilor de pe străzile principale este un fenomen care nu mai poate fi oprit în Marea Britanie, deoarece multe dintre ele își mută serviciile online, potrivit The Sun.
Dispar bancomatele! Aceste bănci se închid una după alta. Sunt înlocuite
Numai în anul 2021, băncile din întreaga lume au redus semnificativ numărul sucursalelor. În Regatul Unit, cele mai mari cinci bănci și-au închis mai bine de jumătate din sucursale, începând cu 2015, HSBC fiind instituția bancară care a pus cele mai multe lacăte pe uși.
Sucursalele fizice ale băncilor rămân cruciale pentru persoanele vulnerabile, bătrâni și cei care au nevoie de sfaturi direct de la angajați, susțin experții. Contestatarii închiderii unor sucursale denunță faptul că băncile au lăsat segmente mari al societății cu un acces redus la serviciile bancare de bază.
Dispar bancomatele! Banca HSBC a închis trei sucursale în doar câteva ore
Datele de la LINK, cea mai mare rețea de bancomate din Marea Britanie, au arătat că zeci de sucursale bancare urmau să se închidă între 24 iulie și 31 august. Gigantul HSBC a închis trei dintre sucursale în doar câteva ore.
Filialele din Rhyd-Y-Penau, Țara Galilor, Eastwood, Nottingham și Leighton Buzzard s-au închis recent. Se așteaptă ca HSBC să închidă 114 dintre sucursale, multe fiind deja blocate din august. Iar primele locații care se vor închide în septembrie vor fi Settle, în nordul Yorkshire, Epworth, în Doncaster, Holsworthy, în Devon și Hythe, în Hampshire. Toate se vor închide pe 5 septembrie.
Daily Mail notează că cele mai mari bănci din Marea Britanie – Lloyds, Barclays, NatWest, HSBC și Santander – aveau un total de 7.553 de sucursale în 2015. Dar, conform unei asociații pentru drepturile consumatorilor, acestea au închis sau au anunțat planurile de a închide 4.294 dintre aceste locații, adică 57% numai în ultimii opt ani. HSBC, care și-a redus rețeaua de sucursale de la aproximativ 1.070 la 327, a pus lacătul pe 69% din sucursalele sale din Marea Britanie. Barclays a închis 67% dintre sucursale, iar NatWest 64%.
Ce se poate face dacă filiala locală a băncii se închide
Multe persoane, în special cele în vârstă, se bazează, în continuare, pe servicii bancare la sediile instituțiilor, iar închiderile le vor îngreuna accesul. Există și modalități prin care clienții afectați pot accesa serviciile bancare de bază, fără a fi nevoiți să meargă în cel mai apropiat oraș. Dacă ultima serie de închideri îi va lăsa pe oameni fără o sucursală, ar trebui să facă majoritatea sarcinilor de bază la oficiul poștal local.
„Puteți folosi una dintre cele aproape 12.000 de sucursale ale oficiului poștal pentru a efectua sarcini bancare de bază, nu și să deschideți conturi bancare noi sau luați împrumuturi personale și credite ipotecare”, a precizat un oficial al LINK.
Multe bănci oferă, de asemenea, un serviciu bancar mobil, locul în care banca respectivă aduce un autobuz special destinat unor operațiuni bancare. Alte bănci folosesc clădiri precum primăriile sau bibliotecile pentru a oferi servicii bancare mobile, scrie The Sun.
Numerarul nu va dispărea
Dispariția sucursalelor băncilor de pe marile bulevarde a lăsat multe comunități cu acces redus la numerar. Experții susțin că numerarul rămâne un instrument vital pentru a plăti sau gestiona finanțele pentru milioane de oameni din toată țara, dar accesul continuă să le fie restricționat de închiderea unor sucursale bancare și a bancomatelor, fenomen care continuă în Marea Britanie.