Pe fondul restructurării sistemului bancar și al schimbărilor aduse de pandemie, băncile anunță noi închideri ale unor sucursale. Fenomenul pare acum de neoprit.
Grupul britanic HSBC Holdings a anunțat că va închide alte peste 100 de sucursale din Marea Britanie, începând cu luna aprilie a anului viitor, deoarece numărul clienților care vin la aceste sucursale a scăzut dramatic odată cu pandemia. Banca a precizat că va încerca să redistribuie personalul afectat, dar aproximativ 100 de angajați își vor pierde locul de muncă, potrivit Shropshirestar.
Băncile au început să închidă mii de sucursale în ultimii ani, în condițiile în care oamenii au început să utilizeze tot mai mult servicii bancare online. HSBC a declarat că va investi în actualizarea celor 327 de sucursale rămase, dar sindicatele o acuză că-și abandonează și chiar că își discriminează clienții.
97,5% din tranzacțiile bancare actuale se fac online
HSBC susține că numărul persoanelor clienților care merg la sucursalele vizate de închidere a scăzut cu 65% în decursul a cinci ani. Așa că, anul viitor, vor fi închise un număr de 114 sucursale. „Scăderea utilizării sucursalelor s-a accelerat atât de mult odată cu pandemia, încât unele dintre sucursalele care se închid acum deservesc mai puțin de 250 de clienți pe săptămână”, a precizat banca, potrivit căreia 97,5% din tranzacțiile sale bancare actuale se fac online.
HSBC oferă tablete și servicii speciale de consultanță
„Decizia de a închide o sucursală nu este una care se ia ușor, mai ales dacă suntem ultima sucursală dintr-o zonă. Așa că am investit foarte mult în strategia post închidere, inclusiv oferind tablete gratuite pentru unii clienți care nu au un dispozitiv pentru a efectua servicii bancare online, alături de consultații speciale pentru a-i ajuta să migreze spre banca digitală”, a precizat Jackie Uhi, director general de distribuție al HSBC Marea Britanie.
Închideri de sucursale au făcut și alte bănci din Regatul Unit
De asemenea, National Westminster Bank (NatWest), una din cele mai mari bănci din Regatul Unit, a decis să închidă alte peste 40 de sucursale, pentru a reduce costurile și a se adapta la un număr din ce în ce mai mare de clienți care folosesc serviciile bancare online. Mai multe sucursale ale NatWest din Scoția, inclusiv în Edinburgh, Glasgow și Aberdeen, au intrat în noul val de închideri. Mai multe locuri de muncă vor fi puse în pericol ca parte a închiderilor.
Băncile din Marea Britanie trebuie să aibă o alternativă, înainte de a închide o sucursală sau un bancomat, a avertizat Financial Conduct Authority (FCA), organismul de supraveghere din Marea Britanie. FCA a emis pentru prima dată îndrumări în 2020, cerând băncilor să efectueze verificări amănunțite cu privire la impactul închiderii permanente a sucursalelor și a bancomatelor. Vârstnicii și persoanele fără acces la internet au fost afectați în mod special. Tobias Gruber, directorul executiv al firmei de credite My Community Finance, susține că băncile ar trebui să folosească banii pe care îi economisesc prin închiderea sucursalelor pentru a îmbunătăți serviciile bancare digitale și telefonice.