Dispar complet din România! Este informația momentului! Va fi obligatoriu din 30 iunie

România

Sursă: Dreamstime

Este informația momentului din România! Acest lucru va fi obligatoriu de la 30 iunie 2022 la nivel național! Anunțul a fost făcut chiar de Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei a transmis că proiectul Legii decarbonizării, unul dintre obiectivele incluse în PNRR, urmează să fie trimis spre consultare Comisiei Europene și ulterior, pe circuitul de avizare.

Proiectul, care nu este încă dat în consultare publică, ar trebui să intre în vigoare până la data de 30 iunie 2022.

„Legea privind decarbonizarea și legislația secundară aferentă, prin care se stabilește calendarul pentru dezafectarea capacității totale instalate pe cărbune și lignit, vor intra în vigoare până cel târziu în Q2 2022.”, se arată în PNRR.

Cu toate acestea, Ministerul Energiei spune că „nu intenționează, la data prezentei, să inițieze un dialog cu Comisia Europeană pentru modificarea termenului de intrare în vigoare a proiectului de act normativ sau condițiile acestei reforme. În situația în care vor interveni circumstanțe obiective, Guvernul României poate iniția un dialog cu Comisia Europeană pentru modificarea acestui jalon”.

Ce prevede proiectul de lege din PNRR?

Potrivit PNRR, Legea privind decarbonizarea și legislaţia secundară aferentă va avea următoarele obiective:

  • dezafectarea capacității totale instalate de producere a energiei electrice pe bază de cărbune/lignit, de 4590MW până în 2032, cu următorul calendar de realizare până în 2025:

– dezafectarea unei capacităţi instalate de 1695 MW corespunzătoare producției de energie electrică pe bază de cărbune până în Q4 2021 (înainte de adoptarea legii);

– dezafectarea unei capacităţi instalate cumulate de 2355 MW corespunzătoare producției de energie electrică pe bază de cărbune/lignit până în Q4 2022;

– dezafectarea unei capacităţi instalate cumulate de 3780 MW de producție de energie electrică pe bază de cărbune/lignit până în Q4 2025;

  • stabilirea de măsuri privind reabilitarea minelor care urmează să fie închise (de exemplu, recuperarea solului în zonele miniere, cum ar fi solul vegetal și revegetarea, depozitele de deșeuri, utilizarea terenului post-închidere în cazul formelor finale de relief);
  • stabilirea  de măsuri de perfecţionare (reconversia profesională și recalificarea),  precum și alte măsuri cu impact socio-economic asupra comunităților afectate.

Ministrul Energiei a decis „prelungirea utilizării cărbunelui

Amintim că, până în prezent, a fost respectat calendarul PNRR și au fost închise capacitățile pe cărbune aferente jaloanelor din 2021. Cu toate acestea, din cauza războiului din Ucraina, Ministrul Energiei a decis „prelungirea utilizării cărbunelui pentru o perioadă limitată”, transmite G4Media.ro

De asemenea, Comisia Europeană a transmis UE nu dorește să renunțe la obiectivele climatice în contextul războiului din Ucraina.

„Uniunea Europeană nu intenționează să relaxeze obiectivul său privind neutralitatea climatică din cauza invaziei din Ucraina”, a declarat, săptămâna trecută, vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.