Dispar legumele și fructele din magazine. Avertismentul furnizorilor în plină pandemie de COVID-19

Deși marile lanțuri de magazine declară că nu au probleme momentan cu aprovizionare, furnizorii avertizează că pandemia a început să pună deja presiune. Restricțiile impuse de autorități pentru oprirea răspândirii noului coronavirus afectează atât mişcarea produselor în interiorul UE, dar și producția în unele state europene.

Fructele şi legumele proaspete vor deveni din ce în ce mai rare în Europa, avertizează furnizorii, deoarece pandemia de coronavirus afectează mişcările globale ale produselor şi oamenilor de care ar fi nevoie pentru a strânge culturile, transmite Reuters, conform Agerpres.

Guvernele caută modalităţi prin care să contracareze orice deficit de aprovizionare, inclusiv prin introducerea unor „culoare verzi”, pentru a permite produselor proaspete să treacă uşor prin graniţele UE, iar în paralel intenţionează să recruteze o „armată din umbră” de culegători şi să relaxeze regulile de călătorie pentru muncitorii emigranţi.

Au început să apară presiuni în aprovizionare

Chiar dacă supermarketurile din Europa susţin că obţin în continuare majoritatea produselor de care au nevoie, au început să apară presiuni la sursa de unde se aprovizionează, inclusiv în Africa, un furnizor cheie de produse proaspete pentru Europa. De exemplu, în Kenya, un furnizor important de fasole şi mazăre, jumătate din lucrătorii din sectorul agricol au fost trimişi acasă din cauza incapacităţii industriei de a transporta comenzile primite, chiar dacă cererea venită din partea retailerilor europeni este în creştere. Livrările din Africa de Sud, un alt furnizor important, sunt din ce în ce mai dificile având în vedere că această ţară urmează să intre în carantină pentru 21 de zile.

„Din ce în ce mai multe zboruri sunt anulate aşa că mă aştept al întreruperi importante”, a declarat Hans Muylaert-Gelein, director operaţional la Fruits Unlimited, o companie din Africa de Sud care exportă fructe şi legume în Marea Britanie.

În plus, avioanele care continuă să zboare percep preţuri mai mari. Operatorii au triplat preţurile, până la trei dolari pentru un kilogram de produs transportat cu avionul, subliniază Hosea Machuki, preşedintele Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de produse proaspete din Kenya.

La rândul lor, lanţurile de aprovizionare din Occident se confruntă cu probleme, variind de la lipsa de şoferi de camioane şi până la restricţii impuse navigatorilor, care afectează livrările de bunuri susţin transportatorii de marfă. Chiar şi produsele care rezistă mai mult, precum citricele, care în mod normal sunt transportate pe mare, ar putea fi afectate din cauza lipsei de containere ca urmare a închiderii Chinei, avertizează Hans Muylaert-Gelein.

„Portocalele şi lămâile sunt la mare căutare. De asemenea rădăcinoasele, morcovii, varza, oamenii au început să facă stocuri de orice are proprietăţi medicinale”, susţine Hans Muylaert-Gelein.

Producția mai multor state europene, afectată de epidemie

Problemele sunt agravate de lipsa de muncitori emigranţi care riscă să afecteze producţia în mai multe state europene mari producătoare de produse proaspete, inclusiv în Spania, cel mai mare exportator de fructe şi legume din UE. Aproximativ 16.000 de lucrători marocani sezonieri, majoritatea femei, erau aşteptaţi să ajungă în regiunea Huelva din Spania pentru a culege căpşuni potrivit unui acord convenit de cele două ţări. Însă până la data de 12 martie doar jumătate au ajuns la destinaţie, deoarece Marocul a închis graniţele, susţine Abdelmounaim Madani, preşedintele Agenţiei de promovare a locurilor de muncă din Maroc.

La rândul său, Philippe Binard, delegat general la Freshfel Europe, care reprezintă industria de produse proaspete din Europa, susţine că principal problemă este lipsa de muncitori sezonieri, în special pentru culturi intensive precum căpşunele şi sparanghelul. O provocare o constituie transportul muncitorilor de la locul de cazare până la fermă, păstrând însă distanţa socială. „Înainte erau transportaţi câte opt-nouă cu o dubiţă şi la sfârşitul zilei erau aduşi înapoi. Acum aceste transporturi colective nu mai sunt posibile”, spune Philippe Binard. Potrivit acestuia lanţurile de supermarketuri ar putea să se orienteze spre produse care sunt mai uşor de mecanizat.

În Germania, unde sectorul agroalimentar se bazează în fiecare an pe 286.000 de muncitori sezonieri, ministrul Agriculturii a cerut companiei aeriene Lufthansa să analizeze dacă ar putea transporta cu avionul muncitorii sezonieri, dacă aceştia dovedesc că nu sunt infectaţi. Alte idei analizate sunt relaxarea temporară a intervalului de timp pentru muncitorii sezonieri dincolo de limita actuală de 70 de zile.

În Franţa, ministrul Agriculturii, Didier Guillaume a făcut un apel către „armată din umbră” a celor care nu au un loc de muncă şi care ar putea să lucreze pe câmp.

Situația este urmărită cu atenție de retailerii europeni

Problema este că restricţiile introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului afectează şi mişcarea produselor în interiorul UE, timpul de aşteptare fiind de până la 18 ore la unele puncte de trecere a frontierei.

Comisia Europeană a cerut celor 27 de state membre să adopte măsuri pentru a asigura traficul fără probleme a mărfurilor de-a lungul unor aşa numite „culoare verzi”. Însă preşedintele comisiei de agricultură din Parlamentul European, Norbert Lins, a apreciat că aceste „culoare verzi” trebuie să fie valabile şi pentru produse esenţiale pentru fermieri precum seminţe, nutreţ, îngrăşăminte şi produse pentru protecţia plantelor.

În aceste condiţii, retailerii europeni urmăresc cu atenţie situaţia. Un purtător de cuvânt de la lanţul de supermarketuri Aldi Nord a spus că în Germania nu sunt probleme cu aprovizionarea cu fructe şi legume. „Chiar şi aşa urmărim evoluţiile actuale şi facem în fiecare zi o nouă evaluare”, a spus purtătorul de cuvânt.