Dispare acest tip de pensie. Mii de români vor fi afectați în 2020. Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a făcut anunțul. Oamenii ar trebui să se orienteze către Pilonul 3 de pensii. Ce categorie de pensionari vor avea de suferit?
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că în momentul de față nu există riscuri pe termen scurt și mediu. Însă, ar putea apărea riscuri pe termen lung mai ales că cei care contribuie la fondul de plată sunt doar cu 400.000 mai mulți decât pensionarii.
În plus, ministrul a mai spus că Pilonul 3 reprezintă o opțiune bună pentru cei care vor mai multă siguranță în ceea ce privește pensiile. De asemenea, Violeta Alexandru susține și că trebuie gândită o soluție pentru creșterea contribuțiilor la Pilonul 2.
„Personal, încurajez economiile, personal încurajez o gândire responsabilă și cred că o opțiune este într-adevăr Pilonul 3, care e sută la sută privat, e vorba de economiile oamenilor, bani care pot fi accesați oricând. Trebuie gândită o soluție, nu cu un efect imediat, dar trebuie gândită o soluție pentru creșterea contribuțiilor la Pilonul 2, iar acest lucru trebuie făcut cu chibzuință, cu o analiză temeinică care să nu afecteze Pilonul 1, să nu genereze un deficit pe care să nu îl putem acoperi”, a declarat Violeta Alexandru.
Pensiile speciale nu au fost eliminate încă
Pe de altă parte, situația pensiilor speciale este încă în dezbatere. Așadar beneficiarii acestor pensii se vor putea bucura în continuarea de bani. Ce se va întâmpla cu pensiile speciale se va afla după ce parlamentarii se vor întoarce din vacanță, în a doua lună din noul an.
Reamintim că, la ultima ședință a Camerei Deputaților, când trebuia să se voteze eliminarea pensiilor speciale, nu s-a mai ajuns la acest punct pe ordinea de zi.
Drept urmare, Deputatul PNL Dan Vîlceanu a venit cu o explicație pentru Digi24 că cei de la PSD au blocat adoptarea proiectului printr-un artificiu de procedură.
„Era imposibil de discutat acest proiect în ultima ședință de plen, pentru că cei de la PSD nu au trimis raportul de la Comisia de muncă la plen. deci practic nu putea fi discutat”, a spus Vîlceanu.
Controverse cu privire la eliminarea pensiilor speciale
În plus, fostul ministru PSD al muncii, Marius Budăi, este de părere că problema trebuie rezolvată de actualul Guvern.
„Tot ce se întâmplă în țara asta e vina PSD, nu bâlbele lor, nu nepriceperea lor, nu amatorismul lor. Puteați da o ordonanță de urgență și desființați toate pensiile speciale! Noi nu ne opunem”, i-a spus Marius Budăi lui Dan Vîlceanu.
„Ba da, vă opuneți, pentru că altfel trimiteați proiectul la plen în ultima ședință a plenului”, i-a replicat liberalul.
Adrian Solomon, deputat PSD, a declarat la sfârșitul anului trecut că: „M-am simțit obligat să nu scăpăm niciuna din aceste pensii speciale. Ori suntem toți speciali, ori niciunul și ați zis că niciunul”
Potrivit proiectului de lege, pensiile speciale se vor da militarilor, polițiștilor și celor din serviciile de informații și angajații din penitenciare. Acest lucru a stârnit revolte în rândul magistraților, care s-au declarat nemulțumiți și au cerut să își păstreze și ei pensia specială, mai ales că potrivit acestora, ar fi neconstituțional ca acest beneficiu să le fie retras.
Pensionarii de lux, pagubă pentru România
Foștii militari, polițiști, aviatori, magistrați, diplomați și parlamentari sunt considerați pensionarii de lux ai României. Aproape 150.000 de oameni care au primit pensie nu în funcție de cât au contribuit, ci în baza unor legi speciale. Vorbim de peste 8 miliarde de lei, bani pe care aceștia i-au încasat în total, în 2018, de la stat potrivit economica.net. În plus, cea mai mare pensie specială se ridică la aproape 74.000 de lei și este acordată unui fost magistrat.
Pensiile, majorate cu peste 70% în doar 3 ani
În prezent, există aproape 5,2 milioane de pensionari, care câștigă, în medie, aproape 1.250 de lei pe lună. Însă, cea mai mare majorare va avea loc în 2020, când indicele va atinge 1.775 de lei, iar în 2021 va urca la 1.875 de lei.
„Oricât ne-ar plăcea să ne apropiem de pensiile din UE, în România, în acest moment, creșterile nu sunt sustenabile, pentru că nu avem veniturile bugetare să le acoperim. Noi nu spunem că nu sunt bune. Cu toții ne dorim să trăim precum nemții, austriecii… Nu se poate și atunci ce ar trebui să facem? După majorarea din 2019, să ne oprim puțin, să vedem impactul pentru economie, să consolidăm un an sau doi și dacă considerăm, să continuăm majorarea pensiilor și a salariilor aproape de media UE”, spune analistul economic Dragoș Cabat.
Legea pensiilor, impact de 8,4 miliarde de lei în 2019
La aceste cheltuieli se adaugă și aproape 25 de miliarde de lei în 2020, urmând ca impactul să ajungă la 81 de miliarde de lei în 2022. Asta înseamnă 3,7 la sută din PIB în 2022 doar ca influență a Legii pensiilor.
Numărul pensionarilor – 5,14 mil
Pensia medie – 1.249 lei
Creșterea punctului de pensie
- 2018: 1.100 de lei
- 2019: 1.265 lei
- 2020: 1.775 lei
- 2021: 1.875 lei
Impactul legii pensiilor
- 2019: 8,4 mld lei
- 2020: 24,8 mld lei
- 2021: 51 mld lei
- 2022: 81 mld lei
Numărul pensiilor speciale
2018 – 148.000
Valoarea pensiilor speciale
2018 – 8,07 mld lei