Ioan Ladoși, președintele APCPR, vine cu vești sumbre legate producția de carnea de porc din România. Producția internă scade vertiginos. Noi nu mai contăm
Comentând intenția Ministerului Agriculturii de a pune o etichetă specială pe carnea românească, președintele Ladoși a declarat, pentru B1 TV, că în cazul cărnii de porc „nu prea avem ce eticheta”, având în vedere că „80% din carnea de porc pe care o consumă românii provine din import.
Nu mai avem ce eticheta
Întrebat despre respectivul proiect privind eticheta specială, Ladoși a explicat: „Aș putea să spun că nu prea avem ce eticheta, dacă vorbim de carnea de porc.
Nu mai avem ce eticheta pentru că, așa cum se știe din cifre oficiale, 80% din carnea de porc pe care o consumă românii în galantare, vorbesc de comerțul modern, provine din import.
Da, probabil că există niște regulamente care trebuie respectate, pentru că în proiectul acestei legi, în preambulul legii, există o sumedenie de trimiteri către regulamente și directive” a spus președintele APCPR.
„Probabil că acesta este scopul, în primul rând, să fim oarecum în rândul lumii și să ne aliniem la reglementările europene în privința etichetării, dar în realitate, repet, în privința cărnii de porc, noi nu prea avem ce eticheta, asta e realitatea (…). Nu există carne”, a adăugat președintele APCPR.
Producția internă scade
Ioan Ladoși a declarat că pesta porcină africană este principala problemă în România. „Producția internă scade, și scade vertiginos. Vă dau doar un singur exemplu. Dacă acum cinci ani sau șapte ani, înainte de apariția pestei porcine africane, care este problema numărul 1 a sectorului în România, în fiecare săptămână în abatoarele din România se tăiau cam 80.000 de porci, am ajuns la mai puțin de jumătate.
Din această jumătate, deci sub 40.000 de porci sacrificați în abatoarele României, aproximativ 10% nu sunt porci produși în România”, a continuat Ladoși.
„Producția masivă de carne este în țările care sunt mari exportatoare de carne toate piețele lumii. Vorbim aici de Spania, vorbim de Țările de Jos, vorbim de țări cu tradiție de unde noi aducem la ora actuală marea parte a cărnii românești în galantare. Noi nu mai contăm, noi am devenit un produs de nișă ca și carne de porc românească. Asta e realitatea”, a mai spus Ioan Ladoși.