Totul a fost posibil prin inovații tehnice, cum ar fi biologia sintetică, care implică reconfigurarea ADN-ului unui organism pentru a crea ceva complet nou.
De exemplu, unele companii precum Beyond Meat și Impossible Foods folosesc o secvență de codificare a ADN-ului din soia sau mazăre pentru a crea un produs care arată și are gustul cărnii reale. Unele companii investesc, de asemenea, în carne pe bază de celule, cultivată din celule animale reale, potrivit Popsci.
Un regim alimentar bogat în fructe, legume și alte alternative de carne este mai sănătos și poate fi mai sănătos și pentru planetă, ni se spune tot mai des în ultimii ani.
Cu toate acestea, adaptarea dietei și trecerea la ”alimentele false” pare greu de făcut, mai ales dacă credem că nimic nu e mai bun decât o friptură cu cartofi prăjiți sau un hamburger cu de toate. Cei care au făcut deja trecerea susțin că, fie că încercați să eliminați complet carnea din alimentație, fie că înlocuiți mai multe mese cu ”produse false” sau pur și simplu vă pregătiți pentru a face o trecere totală la veganism, „carnea” pe bază de plante vă va ajuta să faceți această tranziție.
Puteți savura aceleași rețete care vă plac, schimbând carnea de vită, porc sau pui cu carne falsă și/sau alte surse de proteine mai bune. Friptura vegetală tipărită cu ajutorul tehnologiei 3D o imită perfect pe cea provenită din natură. Este făcută din proteine de soia și mazăre, grăsime de cocos și ulei de floarea-soarelui, la care se adaugă arome naturale.
Steak-ul a fost special gândit pentru a avea o structură similară cu friptura de vită. Are un nivel ridicat de proteine și, datorită faptului că e de origine vegetală, nu are colesterol.
Cele mai bune alternative la carne
Alternativele la carne folosesc progresele din știința nutrițională pentru a oferi un gust și o textură extrem de bune. În timp ce diferite mărci folosesc diverse ingrediente, modalitățile obișnuite de a face carne falsă o reprezintă proteinele din grâu, proteinele din soia, glutenul de grâu, proteinele din mazăre, cerealele, amidonul din cartofi și fasolea, pentru a semăna și a avea un gust „asemănător” cu carnea. Puteți cumpăra o pungă de chifteluțe vegane texturate, care înlocuiesc pieptul de pui tăiat cubulețe.
Carne pe bază de celule
Tehnologiile emergente, cum ar fi proteinele animale ”animal-free”, sunt deja pe val. Startup-urile tehnologice din întreaga lume se grăbesc să producă carne pe bază de celule, numită și cultură celulară, produsă de celulele animale în creștere într-un mediu cu nutrienți, în afara corpului unei animal. Ideea din spatele acestor inovații este de a crea un simulacru de carne delicios și perfect, fără a dăuna animalelor vii. Întrebarea firească revine: carnea pe bază de celule este vegană? Se pare că da, pentru că se face fără sacrificarea animalelor, eliminând astfel și problemele de mediu cu carnea cultivată în fabrică.
Mai există un factor: testarea pe animale. Unele companii își prepară carnea în principal din proteine din soia și cartofi, ceea ce face ca eticheta „pe bază de plante” să fie potrivită. Dar activiștii pentru drepturile animalelor le acuză că fac teste pe animale. Datorită legilor privind siguranța alimentelor, testarea pe animale este obligatorie în unele cazuri, înainte ca un aliment să ajungă pe rafturi.