WWF România face apel la Preşedintele României să nu promulge o lege şi să o întoarcă în Parlament, iar aleşilor le solicită să respingă proiectul de lege care ar putea provoca daune ireparabile pentru moștenirea lasată generațiilor viitoare.
În timp ce Codul Silvic se află pe masa Parlamentului într-o dezbatere prelungită, cauzată de lipsa punerii de acord a decidenţilor politici, parlamentarii au aprobat săptămâna trecută, într-o cvasi-majoritate, o propunere de lege prin care cei cărora le-au fost luate pământurile în urma naționalizării din anii `50 urmează să fie despăgubiți cu pădurile aflate dintotdeauna în proprietatea statului.
Se continuă astfel sistemul de retrocedare haotică, care a fost una dintre cauzele principale ale tăierilor ilegale, arată WWF România.
”Ne va prejudicia pe fiecare dintre noi”
ONG-ul de mediu face apel la Preşedintele României să nu promulge legea şi să o întoarcă în Parlament, iar aleşilor le solicită să respingă proiectul de lege care, dacă va fi adoptat, ne va prejudicia pe fiecare dintre noi, deschizând calea unor noi abuzuri şi a adâncirii crizei tăierilor ilegale.
”Se estimează că prin această lege urmează să se retrocedeze alte cca 1,2 milioane de hectare de păduri, ceea ce ar echivala cu suprafața tuturor pădurilor din județele Brașov, Sibiu, Mureș, Covasna și Harghita.
Statul va mai deține cu puțin peste 20% din cele 7 milioane de hectare de păduri ale României”, a declarat Radu Vlad, coordonator proiecte regionale la WWF România.
”Potențial distructiv triplu”
Legea are potențial distructiv din cel puțin trei motive:
– Nu se cunosc exact nici suprafețele necesare pentru fi retrocedate, nici locațiile unde vor avea loc viitoarele împroprietăriri. În prezent se cunosc doar cei care au solicitat și au obținut un titlu valabil, însă există numeroase alte cazuri aflate fie în soluționarea instanțelor, fie persoane care încă nu au cerut reconstituirea dreptului de proprietate.
– Fragmentarea proprietății statului fără un cadru de administrare coerent va duce la o incoerență în administrare, ca sa nu mai vorbim despre impactul asupra biodiversității cauzat de fragmentarea gestionării.
– Se va da pădurea care a fost dintotdeauna a statului, în loc să se compenseze persoanele care au fost prejudiciate de naționalizare și, în considerarea interesului public, să se păstreze pădurea care e a fiecăruia dintre noi.
”Vor fi extrem de mulți proprietari”
WWF România atrage atenția că, dacă va fi fărâmițat fondul forestier național prin cedarea pădurilor aparținând statului, se piere stabilitatea și va fi redusă funcționalitatea ecosistemelor forestiere.
Vor fi extrem de mulți proprietari, fiecare cu propriul obiectiv de management pentru bucata lui de pădure.
Peste toate acestea se adaugă și lipsa unei minime predictibilități în ceea ce privește politicile forestiere naționale.
”Aleşii hăcuiesc pădurea statului”
Iar WWF a atras atenţia încă din 2013 asupra legii-cadru care se doreşte a fi acum modificată prin această iniţiativă legislativă și care inventează o nouă formă de proprietate: ”fond forestier proprietate privată a statului, care a trecut în condiţiile legii, din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate”.
Cu alte cuvinte, fără vreun studiu de impact, fără o analiză socio-economică, dar mai ales, în ciuda faptului că este unanim acceptat faptul că sistemul de retrocedare haotică a fost una din cauzele principale ale tăierilor ilegale, aleşii au decis să hăcuiască pădurea statului, bunul fiecărui cetăţean.
”O soluție pentru a evita cedarea pădurilor statului ar fi mai degrabă reevaluarea cu prioritate a modului în care a decurs procesul de restituire până acum, cu deosebire asupra posibilelor abuzuri, precum și a impactului, în special de mediu, generat de restituirile frauduloase”, susține Antoanela Costea, manager de proiect păduri și arii protejate la WWF România.