Fabrica Petal SA Huși s-ar putea închide în curând

Petal SA Huși, o fabrică din România care produce echipamente pentru industria petrolieră și metalurgică, s-ar putea închide în curând din cauza datoriilor. Fabrica a rămas deja fără curent și apă.

La sfârșitul anului 2023, avea vânzări de aproape 22 de milioane de lei și un profit de 5,71 milioane de lei. Acum, însă, riscă să se închidă. Conducerea spune că problemele financiare au apărut din cauza unor investiții făcute în utilaje la finalul anului 2023. Se pare că dificultățile au început în primele luni ale anului 2024.

Acționarii fabricii sunt: Constantin-Perico Baraga (32,9%), SC Instal Expert Roșiori (27,95%), SSIF BRK Financial Group SA Cluj Napoca (24,4%) și alte persoane fizice și firme, cu aproape 15%.

Angajații nu și-au mai primit salariul de 4-5 luni

Angajații (119 în total) nu și-au mai primit salariile de cinci luni și nici bonurile de masă Recent, au fost trimiși acasă după ce furnizorul de energie electrică a oprit curentul din cauza facturilor neplătite. În plus, fabrica a rămas și fără apă curentă.

Aceștia sunt revoltați și spun că situația este disperată. Deși au avut răbdare, lucrurile par să se înrăutățească. Când au venit la muncă, au găsit fabrica în întuneric și se întreabă cum s-ar putea plăti salariile dacă nu sunt bani nici măcar pentru utilități, potrivit vremeanoua.ro.

„Suntem disperați! De 4 – 5 luni de zile nu am luat salarii și bonuri. Am zis să răbdăm, dar este clar că treaba nu merge spre bine. Am venit și am găsit fabrica în întuneric.

Nu au avut bani de plătit lumina, dar vor avea bani să ne dea nouă salariile?”, s-au revoltat angajații fabricii respective.

Despre Petal SA Huși

PETAL S.A. a fost înființată în 1949 și are peste 40 de ani de experiență în producerea de echipamente pentru industria petrolieră. Firma a fost un important producător de utilaje și echipamente folosite în diferite condiții de climă și mediu.

A fabricat echipamente și piese de schimb pentru foraj, extracția petrolului și a gazului metan, robinete și alte componente industriale, utilaje pentru geologie și piese necesare pentru reparațiile echipamentelor metalurgice.