Dintre dintre PMP și PNL vizează o cooperare pe proiecte locale şi naţionale, a spus recent președinte Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu. Potrivit acestuia, dispariția formațiunii sale este exclusă.
Dispare PMP din România? Cristian Diaconescu a spus ce vizează, de fapt, negocierile cu PNL
Declarația acestuia a fost făcută sâmbătă, 13 noiembrie, după ce Consiliul Naţional al PMP a decis continuarea discuţiilor cu PNL privind un proiect politic comun şi a desemnat o echipă de negociere în acest sens.
„Am decis, astăzi, împreună cu colegii mei din Partidul Mişcarea Populară, să cooperăm privind proiecte naţionale sau locale cu PNL. Prin acest demers, Partidul Mişcarea Populară înţelege necesitatea ca aşteptările electoratului de dreapta să se materializeze prin coordonarea, între cele două formaţiuni politice, în domenii în care expertiza fiecăruia dintre cele două partide poate fi complementară. Sub preşedinţia mea, Partidul Mişcarea Populară va continua să rămână una dintre cele mai importante forţe politice, de dreapta, de pe eşichierul politic românesc. Deci dispariţia acestei formaţiuni politice este exclusă”, a declarat Cristian Diaconescu într-un mesaj pe Facebook.
Discuțiile dintre PNL și PMP
Biroul Executiv (BEx) al PNL a hotărât, vineri, demararea discuţiilor cu PMP în vederea fuziunii prin absorbţie, potrivit unor surse liberale. Totodată, liberalii au stabilit o echipă de negociere pentru aceste discuţii. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, că există „doar negocieri” cu PMP cu privire la o posibilă fuziune.
De asemenea, preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, afirma că „tema fuziunii” dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc „o discuţie” despre cooperarea cu liberalii.
„Am văzut ştirea că fuziunea este deja finalizată, că s-ar fi luat o decizie în acest sens. Exclus. Statutar, la orice partid politic o astfel de decizie se ia în structurile de conducere ale partidului respectiv. PMP nu a avut nicio astfel de întâlnire în care să decidă vreo formulă organizatorică. Va avea mâine o discuţie, nu despre fuziune, ci despre cooperare. (…) Am discutat cu toată lumea, inclusiv cu domnul Florin Cîţu. Am discutat şi despre PNRR la ultima întâlnire şi subliniez că PNRR nu se poate renegocia. Să nu intre în această prostie de a invoca aşa ceva în zona europeană pentru că, automat, ne vor plasa politic lângă Polonia şi Ungaria. (…) Nu există tema (fuziunii – n.r.). Nu spun că s-ar întâmpla sau nu s-ar întâmpla câtă vreme nu există acest subiect. O fuziune o propun şi o votează cei din Consiliul Naţional al PMP”, spunea Cristian Diaconescu, la Digi 24.