Elon Musk a emis o avertizare cu privire la riscurile potențiale legate de inteligența artificială (AI), sugerând că, dacă este programată de mișcări ecologiste radicale, aceasta ar putea duce la dispariția umanității.
Avertismentul a fost făcut înaintea Summitului AI desfășurat în Marea Britanie, unde aproximativ 100 de lideri mondiali, experți în tehnologie, academicieni și cercetători în domeniul inteligenței artificiale s-au adunat pentru a discuta despre impactul și riscurile legate de AI.
Elon Musk a subliniat că temerile sale au legătură cu mișcarea ecologistă, care, în viziunea sa, ar fi putut să meargă prea departe în încercarea de a proteja planeta.
Argumentul său se bazează pe premisa că dacă unii indivizi programau inteligența artificială cu convingeri extremiste și ecologiste, aceasta ar putea decide că singura modalitate de a proteja mediul este de a pune capăt vieții umane.
Elon Musk a afirmat: „Dacă începi să crezi că oamenii sunt răi, atunci concluzia naturală este că oamenii ar trebui să dispară. Dacă AI este programată de către extincționiști, funcția sa de utilitate va fi dispariția umanității… ei nici măcar nu vor crede că este rău.”
Experții spun că Musk exagerează
Opinia lui Elon Musk a fost privită cu rezerve de mulți experți, care au considerat avertismentul său exagerat.
Summitul AI din Marea Britanie a reunit lideri și specialiști din întreaga lume pentru:
- a discuta despre utilizarea beneficiilor inteligenței artificială
- a identifica și aborda potențialele riscuri legate de această tehnologie.
Printre subiectele de discuție s-au numărat amenințările bioterorismului și atacurile cibernetice.
La eveniment au participat lideri de talie mondială, precum vicepreședintele SUA, Kamala Harris, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și oficiali importanți din China.
Oameni de știință entuziasmați de un instrument AI
În timp ce mai multe persoane împărtășesc viziunea lui Elon Musk, există și persoane care aduc în prim plan necesitatea anumitor instrumente cu inteligență artificială.
Un studiu sugerează că inteligența artificială este de aproape două ori mai bună decât metoda actuală în ceea ce privește evaluarea agresivității unei forme rare de cancer prin scanare.
Prin recunoașterea detaliilor invizibile cu ochiul liber, inteligența artificială a avut o acuratețe de 82%. Analizele de laborator au o acuratețe de 44%.
Cercetătorii de la Spitalul Royal Marsden și de la Institutul de Cercetare a Cancerului spun că aceasta ar putea îmbunătăți tratamentul. De asemenea, ar putea aduce beneficii pentru mii de oameni în fiecare an.
Aceștia sunt, de asemenea, entuziasmați de potențialul de depistare timpurie a altor tipuri de cancer, notează BBC.
Inteligența artificială se arată deja foarte promițătoare pentru:
- diagnosticarea cancerului de sân
- reducerea timpului de tratament
Computerele pot fi alimentate cu cantități uriașe de informații. Ele pot fi antrenate să identifice modelele din acestea pentru:
- a face predicții
- a rezolva probleme
- a învăța din propriile greșeli
„Suntem incredibil de entuziasmați de potențialul acestei tehnologii de ultimă generație”, a declarat profesorul Christina Messiou, radiolog consultant la The Royal Marsden NHS Foundation Trust și profesor de imagistică pentru oncologie personalizată la The Institute of Cancer Research, Londra.