Liderii PSD se reunesc astăzi în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) pentru a discuta demersul public asumat de mai mulţi lideri ai partidului prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi de şef al Camerei Deputaţilor. Încă de la primele ore ale dimineții Dragnea a început să își motiveze susținătorii.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a promis baronului de Vrancea, Marian Oprișan, șefia ministerului de interne la schimb cu susținerea în CEX, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Lui Felix Stroe de la Constanța i s-ar fi promis Ministerul Dezvoltării. S-au împărțit aproape toate locurile eligibile de europarlamentar, s-au dat locuri de secretari de stat, șefi de agenții și societăți naționale, s-au promis fonduri și chiar și candidaturi pentru viitorul parlament, susțin sursele consultate de stiripesurse.ro.
Șeful partidului negociază cu fiecare om în parte înainte de ședința care îi va decide soarta.
Scrisoarea deschisă prin care se cere „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor a fost asumată, iniţial, de un comitet de iniţiativă format din vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, şi de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.
În cuprinsul scrisorii, document conceput în 19 puncte, semnatarii susţin, printre altele, că situaţia juridică „vulnerabilă” a lui Liviu Dragnea „a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului” şi că este de datoria lor „de oameni politici responsabili” să analizeze această situaţie şi să decidă care sunt măsurile necesare pentru oprirea acestei tendinţe, dar şi să consolideze structurile partidului pentru a rămâne principala forţă politică a ţării, capabilă să câştige alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2019 şi pe cele locale şi parlamentare din 2020.