Conform unui comunicat al European Goldfields, Qatar Holdings va investi un miliard de dolari prin cumpărarea a 10% din acţiunile companiei, jumătate din participaţia deţinută de grupul elen, printr-o subsidiară.

Mai mult, Fondul severan al emiratului Qatar va acorda companiei European Goldfiels, înregistrată la Londra, şi un împrumut de 600 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor exploatări aurifere în Grecia, se mai arată în comunicat.

Grecia a acordat în iulie companiei un aviz pentru deschiderea unei mine în nordul ţării, care ar transforma European Goldfields în cel mai mare producător primar de aur din Uniunea Europeană, conform Reuters.

Qatarul este unul dintre cei mai importanţi investitori în economia elenă în ultima perioadă. Paramount, o companie controlată de emiratul arab, va deţine o participaţie de 17% la banca care se va forma după fuziunea Alpha Bank cu EFG Eurobank.

European Goldfields controlează, prin intermediul Deva Gold, înregistrată în Barbados, o participaţie de 80% în proiectul Certej, în apropiere de Deva, unde compania vrea să extragă aur şi argint.
În urmă cu un an evz.ro a relatat pe larg scandal referitor la eliberarea primul aviz de mediu pentru proiectul Deva Gold. Conform sursei citate, Nicolae Stanca, directorul general al Deva Gold, la acea dată, firma care dezvoltă proiectul, spunea că statul român ar avea nevoie de peste 30 de milioane de euro pentru a închide şi ecologiza zona minieră Certej, unde din 2006, când au fost sistate activităţile miniere, nu s-a mai investit deloc.
După ce guvernul a închis Mina Certej în 2006, localitatea a rămas fără alternative sociale. În vara anului trecut, rata şomajului (23%) era dublă faţă de cea pe judeţ. La o populaţie totală de 3.500 de locuitori, 272 de persoane apte de muncă se aflau în evidenţe ca şomeri.
Cine sunt acţionarii Deva Gold
Licenţa de exploatare de la Mina Certej este deţinută de Deva Gold. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului (actualizate în iulie 2009), acţionarii principali sunt Deva Gold (Barbados) LTD (80%) şi compania de stat Minvest Deva (19,25%), scria atunci Evenimentul zilei.

„Deva Gold Certej e o sucursală a European Goldfields. În acte, apare cu acţionarul majoritar din Barbados pentru că aşa s-a înfiinţat atunci, cu 10 ani în urmă. Nu eram atunci aici şi nu ştiu exact cum s-a procedat. Nu cunosc exact structura acţionariatului străin pentru că se modifică de la o lună la alta, European Goldfield fiind listată la Bursă”, explică Nicolae Stanca, directorul Deva Gold.

Proiectul minier de la Certej necesită investiţii estimate la 190 de milioane de dolari. La finele lunii martie 2010, European Goldfields a încheiat un acord cu cinci bănci pentru un credit de 125 de milioane de dolari.

Potrivit investigaţiilor apărute în presă de-a lungul vremii, Deva Gold a fost înfiinţată în 1997 prin asocierea unui off-shore, controlat de controversatul om de afaceri Frank Timiş, cu societatea de stat Minvest Deva. Ulterior, Frank Timiş şi-a vândut acţiunile, preluate de actualii investitori.