Inundațiile au făcut ravagii la Galați. Predoiu a oferit ultimele informații
Cătălin Predoiu a anunțat că a ajuns în zona afectată. Conform declarațiilor sale, șapte localități din șase județe, printre care Argeș, Bacău, Galați, Iași, Neamț și Vaslui, au fost grav afectate de inundații, cu aproximativ 5.000 de locuințe avariate. Peste 160 de persoane au fost evacuate, majoritatea în Galați, iar 95 de persoane au fost salvate din situații critice.
Cătălin Predoiu a menționat că în zonă sunt mobilizate aproximativ 13 bărci și au fost solicitate elicoptere pentru intervenții. Forțele din regiune sunt complet mobilizate, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este în stare de alertă. În plus, Jandarmeria și Poliția sunt pregătite să intervină dacă este necesar un supliment de personal, iar întregul aparat al Ministerului de Interne este activat pentru a gestiona situația.
Predoiu: Da, pot să confirm că la această dată avem confirmate patru victime care au fost găsite fie în locuințe. Unele dintre ele înțeleg că erau imobilizate la pat și altele în curțile locuințelor. Una dintre victimele raportate a fost de fapt un deces care s-a petrecut cu două zile înainte. Decedatul era expus în propria locuință și a fost luat de ape. Deci avem patru, nu cinci victime confirmate la această oră. Patru victime din păcate!
Predoiu a mobilizat toate comandamentele
Predoiu a explicat că „la Pechea, unde s-au înregistrat cele mai grave probleme, viitura a fost provocată de o rupere bruscă de nori, conform informațiilor disponibile în acest moment.”
„La ora aceasta sunt mobilizate toate comandamentele, atât cele la nivel central, de la Ministerul de Interne, cât și cel local din județul Galați, dar și comitetul despre care ați făcut mențiune. Suntem în legătură și cu primul-ministru, care am discutat și cu ministrul Mediului, de asemenea și cu secretarul de stat pentru Situații de Urgență, care e de asemenea în teren”, a spus Predoiu.
Citeşte întreaga ştire: De ce au anunţat autorităţile 5 morți în inundaţiile din Galați, apoi au revenit și au spus că sunt 4. Explicaţiile Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu.
Primarul comunei Bereşti din Galaţi e disperat: E nevoie mai mult de oameni pe teren
Primarul comunei Berești din județul Galați, afectată de inundații, a declarat că sâmbătă după-amiază comuna mai dispune de apă potabilă, dar celelalte utilități lipsesc. El a menționat că zeci de gospodării au fost inundate, iar viiturile au distrus un drum, nivelul pârâului din zonă crescând atât de mult încât a depășit un pod.
„Este nevoie de mai mulți oameni pe teren, nu în birouri”, a afirmat edilul liberal, adăugând că speră să primească sprijin din partea autorităților centrale, fără tratamente preferențiale.
Primarul din Berești a declarat că peste 20 de gospodării din localitate au fost inundate, însă nu au fost raportate victime. Într-o intervenție la Digi 24, el a relatat că viiturile au distrus drumuri, inclusiv drumuri asfaltate, și au provocat pagube precum ruperea gardurilor.
„La momentul acesta este apă. Sunt anumite avarii la reţeaua de apă, însă cred că e singurul lucru care mai funcţionează. Nu avem curent electric şi nici semnal”, a afirmat edilul.
„Deocamdată, de la centru ni avem niciun semnal, personal sunt dezamăgit de reacţia de la Prefectură, dar înţelegem pentru că e situaţie cu totul şi cu totul deosebită. Nu ştim nimic, încă nu ni s-a zis, am înţeles că e o şedinţă, sperăm să fie cu rezultate. E nevoie mai mult de oameni pe teren decât în birouri, pentru şedinţe, dacă mă întrebaţi pe mine. (…) Nu am primit niciun telefon (de la centru – n.r.), nici nu am avut foarte mult semnal, şi asta ar putea fi o problemă. Eu sper să primim totuşi ajutor de la centru şi nu preferenţial, sper să primim ajutor, pentru că e nevoie, e vorba de drumuri care sunt impracticabile, sunt cratere imense pe anumite porţiuni. Nu ne putem descurca doar noi. Acuma suntem la vreme de necaz, nu aş vrea să fac politică, aş vrea să facem administraţie şi să vedem că oamenii nu sunt PNL sau PSD, oamenii sunt oameni şi ai necazuri şi nevoi”, a adăugat edilul