Fie că eşti o persoană dezordonată care uită lucruri sau le pierde des, fie că ai un animal de companie căruia îi place să hoinărească, cu ajutorul unor dispozitive de localizare vei şti întotdeauna unde de află. În cazul persoanelor, un gadget de localizare inteligent este MT-90. Acesta are 65 de grame şi poate fi pus în rucsac, în buzunarul de la haină sau în maşină. Aparatul dispune, pe lângă modulul GPS, şi de funcţia de telefon. În caz de pericol pot fi apelate până la trei numere de urgenţă prestabilite. Pentru a determina poziţia posesorului este suficientă apelarea numărului SIM din aparat de pe unul din cele trei numere presetate, iar localizarea acestuia va fi trimisă prin SMS. Datele se pot trimite şi către un calculator pentru monitorizare în timp real, însă pentru aceasta trebuie instalat un program special. Atunci când este montat în maşină, dispozitivul poate trimite alerte dacă se depăşeşte o viteză prestabilită sau dacă se iese dintr-un anumit perimetru. MT-90 dispune şi de microfon care are o rază de acţiune de patru metri. Memoria internă îi permite să înregistreze traseele, iar autonomia este de patru zile. 

Ceasurile cu funcţie GPS reprezintă o achiziţie care îi bucură pe cei mici, dar mai ales pe părinţi. Majoritatea ceasurilor de pe piaţă oferă posibilitatea de localizare chiar şi în interiorul clădirilor şi dispun de buton SOS care marchează locaţia pe hartă şi sună la numărul setat de părinţi. Unele modele includ şi un microfon care permite părintelui să asculte oricând ce se petrece în jurul ceasului fără ca cel mic să ştie. Ecranul nu se va aprinde şi nu va emite niciun semnal sonor în momentul când această funcţie este utilizată. De asemenea, ceasul se poate folosi exact ca un telefon mobil obişnuit pe modul difuzor. Funcţia de „geofence“ permite setarea unui perimetru de siguranţă, care atunci când este depăşit, aplicaţia va anunţa. Acesta poate fi desenat pe hartă cu degetul şi poate avea orice formă. Ceasurile pot trimite şi primi scurte mesaje vocale sau text. Cel mic va putea astfel să anunţe fără să sune că a ajuns la şcoală sau la un prieten. Alte funcţii utile sunt pedometru, care contorizează numărul de paşi făcuţi de copil, G-Senzor care anunţă atunci când cel mic a căzut sau o alertă care se declanşează când ceasul este dat jos de la mână. 

Multe persoane au trecut prin situaţia în care au pierdut animalul de companie, fie el câine sau pisică. Pentru animale, există localizatoare speciale care se pot ataşa la zgardă. Posesorii de animale de companie care montează un astfel de aparat la zgardă vor şti întotdeauna locul în care se află animalul, dacă aparatul are semnal sau nu, ultima viteză medie înregistrată şi procentajul bateriei disponibile. Acestea funcţionează cu ajutorul unei cartele SIM. În caz că nu îţi găseşti animalul de companie, trimiţi un mesaj text de pe telefonul tău mobil către aparat şi acesta îţi trimite coordonatele locului în care să află printr-un SMS, pe care îl primeşti tot pe telefon.  Foarte important, cartela nu trebuie să aibă un cod PIN activ. Autonomia este de 12 zile, iar acurateţea GPS-ului este de cinci metri.

 

MT-90
– Localizare la comandă prin SMS
– Comunicare vocală 
bidirecţională pe mobil
– Butoane panică SOS
– Alarmă baterie slabă
– Posibilitatea înregistrării 
traseelor
Preţ: 470 lei

Abardeen KT-04
– 60 de numere care pot apela şi care pot fi apelate
– Senzor care anunţă când ceasul a fost îndepărtat de la mână
– G-Senzor, anunţă atunci când cel mic a căzut. Poate fi setat pe diferite niveluri de intensitate 
– Mod de economisire a bateriei 
Pret: 440 lei

 

Tristar
– Funcţionează cu o cartelă SIM în orice reţea 
– Zgardă reglabilă pentru câini de orice talie 
Acurateţe GPS: 5 metri
Dimensiuni: 70x37x20mm
Greutate: 44g
Preţ: 280 lei