Tendinţa de modificare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului este tot mai clară. Nu e vorba doar de acordarea unor drepturi mai favorabile ci, mai ales, de contestarea modului în care statul înţelege să acorde sprijin financiar.
Pånă acum, tot ceea ce venea de la stat – mult sau puţin – era luat ca atare, că doar era litera legii. În ultimul timp însă, persoanele interesate trec dincolo de litera legii şi îşi cer drepturile în spiritul acesteia. Apar tot mai multe acţiuni în instanţă, de contestare fie a constituţionalităţii, fie a legalităţii diverselor acte normative.
Acelaşi lucru s-a întåmplat şi cu OUG nr. 148/2005. Deşi a rezistat cu stoicism atacurilor privind neconstituţionalitatea, ordonanţa a cedat în faţa unei acţiuni privind nelegalitatea normelor de aplicare. Mai mult, s-au cåştigat cåteva procese prin care s-a contestat cuantumul indemnizaţiei, ca fiind cu totul insuficient pentru a permite mamei să stea acasă pentru a creşte copilul.
În acest moment, există mai multe proiecte de acte normative de modificare a OUG nr. 148/2005, depuse la Senat şi aflate în diferite stadii ale procesului legislativ. O bună parte dintre ele are în vedere modificarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, prin stabilirea acestuia ca procentaj din veniturile obţinute anterior, dar nu mai puţin de o sumă minimă. Proiectele depuse au prezentat fiecare variaţiuni pe această temă, dar au fost în mod sistematic respinse de către Senat, fiind trimise mai departe spre dezbatere către Camera Deputaţilor.
Cel mai recent proiect de act normativ care se referă la valoarea indemnizaţiei este depus în iunie 2008 şi nu a intrat încă în dezbaterea Senatului. Prin propunerea de modificare se doreşte ca, începånd cu 1 octombrie 2008, mamele să beneficieze de o indemnizaţie de 85% din venitul brut lunar obţinut, dar nu mai puţin de 600 de lei.
Despăgubiri obţinute în justiţie
De ce ar avea mai mult succes o astfel de iniţiativă faţă de cele anterioare ei? Poate şi pentru că este o conjunctură mai favorabilă, pe fondul proceselor cåştigate, prin care s-au obţinut compensaţii în bani. În urma proceselor intentate, persoanele au obţinut despăgubiri, acestea dovedind că au fost obligate să se reîntoarcă la muncă pentru a se putea întreţine, indemnizaţia primită de la stat fiind insuficientă. De asemenea, s-a prezentat punctul de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care se susţine că OUG nr. 148/2005 este discriminatorie, deoarece diferenţiază în mod abuziv, în virtutea principiului solidarităţii, între persoanele cu venituri mici (care sunt protejate) şi cele cu venituri mari (care sunt dezavantajate).
Un alt proiect normativ depus recent la Senat are în vedere o altă problemă îndelung dezbătută, pe marginea căreia s-a pronunţat şi o decizie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Concret, s-a pus în discuţie dacă indemnizaţia trebuie plătită pentru fiecare din primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii. Dacă dintr-o naştere rezultă gemeni, mama are dreptul – conform procedurii insitutite în prezent de OUG nr. 158/2005 – la o singură indemnizaţie. Prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a încercat demonstrarea faptului că indemnizaţia trebuie acordată pentru fiecare din primi trei copii, indiferent de numărul de naşteri. Curtea Constituţională şi-a argumentat respingerea excepţiei, susţinånd că sprijinul statului are în vedere familia, şi nu copilul, şi că indemnizaţia este indisolubil legată de concediul de îngrijire a copilului.
Lucrurile au luat însă o turnură neaşteptată în primăvara anului trecut, cånd Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat o decizie de nelegalitate în privinţa art. 2 din Hotărårea Guvernului nr. 1.825/2005, care nu era în concordanţă cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005. Argumentaţia Curţii a avut în vedere că „Acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.“
De asemenea, ÎCCJ a respins ca nerelevantă pentru dezbaterea excepţiei de nelegalitate Decizia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate nr. 937/2006 a Curţii Constituţionale, adusă în apărare de către Guvern.
Sprijin în funcţie de numărul de copii
Este evident însă că cele două decizii, cea de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi cea de nelegalitate, „se calcă pe picioare“, luånd în discuţie aceeaşi problemă, dar din perspective aparent diferite. Una peste alta însă, decizia de nelegalitate blochează posibilitatea statului de a aplica legea în forma dorită – respectiv de a acorda o singură indemnizaţie pentru fiecare naştere, şi nu un număr de indemnizaţii egal cu numărul de copii rezultaţi în urma naşterii, chiar dacă o astfel de măsură nu apare ca fiind neconstituţională.
În concluzie, rămåne de urmărit cursul pe care îl vor lua ultimele proiecte normative de modificare a OUG nr. 148/2005. Atåta vreme cåt indemnizaţia de creştere a copilului reprezintă un venit de înlocuire ca urmare a întreruperii activităţii profesionale, ea ar trebui stabilită pe aceleaşi principii care se aplică, spre exemplu, în cazul indemnizaţiei pentru concediu medical. Cåt priveşte persoanele cu venituri reduse, în cazul lor se pune într-adevăr în discuţie asigurarea unei protecţii sociale. Nu este însă greu de observat că cele două probleme sunt diferite şi necesită, în consecinţă, abordări diferite.
85% din venitul brut, dar nu mai puţin de 600 de lei ar urma să primească lunar mamele după naştere, potrivit celui mai recent proiect de act normativ. În prezent, indemnizaţia are acelaşi cuantum pentru toate femeile, chiar dacă unele au avut venituri mai mari şi au contribuit mai mult la sistemul de asigurări.
