Drept consecință a pandemiei de Covid-19 am asistat la înființarea unei noi religii controlate de stat care se bazează pe un principiu călăuzitor devenit acum dogmă: distanțarea socială obligatorie. Distanțarea socială obligatorie a fost promovată agresiv în majoritatea țărilor din lume de trei actori nocivi: (1) experți în boli infecțioase aroganți și miopi; (2) presa centrală, care a transformat în evenimente senzaționale răspândirea virusului și primele știri care supraestimau enorm bilanțul deceselor și rata mortalității; (3) politicieni autocrați demagogi care au exploatat panica pentru a implementa două forme extreme de distanțare socială.
Prima formă extremă de distanțare socială obligatorie este plasarea în carantină a aproape întregii populații, în loc de a încuraja auto-izolarea celor infectați și a celor susceptibili de a dezvolta o formă gravă a bolii (ca în Suedia). Cei mai mulți lideri politici au mers chiar mai departe și au implementat cea mai draconică și mai distructivă formă de distanțare socială obligatorie: închiderea unor întregi ramuri economice. Aceste închideri au fost bazate pe o taxonomie autoritară a ramurilor economice și a muncitorilor, care au fost etichetate fie „esențiale”, fie „non-esențiale”. Rezultatul final a fost acela că cei mai mulți oameni au fost plasați practic în arest la domiciliu, fapt care a provocat economiei globale daune enorme ce vor persista ani la rând. Această greșeală fără precedent de politici publice a preschimbat orașe pline de viață în localități-fantomă și ne-a restricționat drastic libertățile economice, personale și religioase. A scos chiar în afara legii întrunirile tradiționale de Paștele creștin, Paștele evreiesc și Ramadan.
Dicționarul definește furtul drept însușirea fără drept a bunurilor ori a proprietăților personale ale altuia. În ciuda presupuselor bune intenții ale distanțării sociale în scopul sănătății publice, noi argumentăm că distanțarea socială obligatorie este în fapt un act injust și, ca atare, constituie cel mai mare act politic de furt din istorie. Deci da, haideți să-i spunem pe nume – jaf la scară enormă. Ce e mai rău, cei care au conceput și au implementat distanțarea socială obligatorie plănuiesc să-și continue jaful o perioadă îndelungată de timp.
Este important să înțelegem natura și amploarea acestui furt
În primul rând, să începem cu cel mai flagrant act de furt: proprietatea privată furată de la proprietarii de firme. Drept urmare a edictelor guvernamentale, firmele considerate „non-esențiale” sunt obligate să se închidă sau să-și altereze considerabil activitatea, chiar și după ridicarea ordonanțelor executive dictatoriale. Acest furt injust de proprietate privată de la proprietarii de firme li se aplică teatrelor și cinematografelor, sălilor de gimnastică și centrelor de recreere, saloanelor și centrelor de cosmetică, muzeelor, centrelor comerciale, restaurantelor și barurilor, sălilor pentru evenimente sportive sau concerte – printre multe altele. Alte ramuri economice de producție sau servicii, cum ar fi construcțiile, serviciile juridice, imobiliarele, îngrijirea copiilor și serviciile educaționale poate că nu au fost complet închise, însă activitatea lor a fost grav restricționată.
O a doua categorie de furturi injuste îi privește pe cetățenii care au plătit servicii care fie nu au fost îndeplinite, fie au fost considerabil alterate din cauza faptului că guvernul fie a închis furnizorul de servicii, fie a scos în afara legii asigurarea respectivului serviciu. De exemplu, părinții plătesc pentru ca copiii lor să participe fizic la orele din școli și să ia parte la toate activitățile școlare, însă copiii nu au primit decât educație online. Furtul e chiar și mai grav în învățământul superior, unde universități care percep taxe mari și-au trimis studenții acasă pentru a studia online timp de un semestru. Un alt exemplu de furt de servicii este acela că mulți oameni care locuiesc în apartamente au plătit pentru săli de gimnastică, piscine și cluburi existente în blocul lor de apartamente – însă acum le este refuzat privilegiul de a utiliza respectivele facilități.
O a treia categorie de furturi injuste e mai puțin perceptibilă decât celelalte două, dar la fel de importantă. Măsurile de carantină și închidere ne-au restricționat evident grav libertatea economică și personală, iar acum testarea, urmărirea contactelor, ba chiar și „delatorii” angajați de guvern asigură un imbold puternic statului spion [în sensul de stat care își spionează proprii cetățeni – n.trad.]. Israelul, Coreea de Sud și numeroase țări est-europene recurg la urmărirea telefoanelor mobile ale bolnavilor de Covid-19 și iau în calcul eliberarea de pașapoarte de imunitate. Asemenea tactici de spionaj vor deveni probabil mai răspândite și mai obișnuite.
Arhitecţii noii religii de stat sunt experţii în boli infecţioase
Din nefericire, „redeschiderea” economiilor nu va elimina în măsură semnificativă acest furt în curs de desfășurare. Orice ridicare de restricții face obiectul aprobării de către arhitecții religiei de stat: experți în boli infecțioase care promovează agresiv distanțarea socială obligatorie. Distanțarea socială obligatorie este văzută acum ca o tactică permanentă, pe termen lung, împotriva „unui inamic invizibil”, care nu poate fi abandonată. Noile instrucțiuni privind distanțarea socială obligatorie nu presupun numai furt de proprietate, prin aceea că impun organizațiilor să funcționeze sub capacitatea lor maximă (de exemplu companii aeriene, restaurante, săli de gimnastică și baruri), ci și furt de spațiu, care în orașele aglomerate este extrem de valoros. Efectele nocive pe termen lung ale distanțării sociale obligatorii asupra veniturilor, costurilor, ratei angajării și productivității vor fi devastatoare și vor duce în cele din urmă la decesul a numeroase firme, ba chiar și al unor întregi ramuri economice.
În fine, e important de observat că furtul injust se întinde și dincolo de confiscarea palpabilă a activelor, serviciilor și libertății. Include de asemenea și furtul psihologic, în sensul că distanțarea socială obligatorie ne fură senzația de securitate pe care ne-o oferă apropierea fizică de cei la fel ca noi. Distanțarea socială obligatorie prelungește totodată și abuzul încă în curs asupra copiilor noștri, care pentru o lungă perioadă de timp au fost puși în imposibilitatea de a face cam nimic altceva în afară de a porni un calculator. Chiar și după revenirea la școală, elevilor nu li se va permite să stea unul lângă altul în autobuzele școlare, iar cantinele școlare și locurile de joacă vor fi închise. Aceste acte abjecte de furt la nivel psihologic și al dezvoltării copiilor ar putea constitui cele mai sinistre aspecte ale „noii normalități”.
Trăgând linie, încurajăm toate formele de acțiune în justiție contra distanțării sociale obligatorii, inclusiv pentru despăgubirea victimelor furtului injust, cum ar fi procesele cu petenți colectivi. Alte contestări ale furtului injust încă în desfășurare, cum ar fi protestele pașnice, sunt de asemenea necesare. Acceptarea pasivă a „noii normalități” nu va face decât să încurajeze și mai mult pe viitor confiscarea flagrantă de proprietate privată, servicii și libertate.
Articol de Robert M. Sauer (profesor de economie, Royal Holloway, University of London), Donald S. Siegel (profesor de politici publice și administrație, director al School of Public Affairs, Arizona State University) și David Waldman (profesor de management, W.P. Carey School of Business, Arizona State University).
