Larry Summers n-a avut răbdare și a declarat că acest cutremur „…ar putea spori complexitatea provocărilor redresării economice japoneze. Ironic, el ar putea conduce la anumite creșteri temporare ale PIB-ului pe măsura desfășurării procesului de reconstrucție.
Ca urmare a precedentului cutremur de la Kobe, Japonia a cunoscut de fapt o oarecare întărire din punct de vedere economic“. Desigur, Summers admite că tsunamiul este o imensă tragedie umană.
Dincolo de nuanțări, el dorește însă să evidențieze efectele pozitive pe care reconstrucția de după distrugere le-ar avea asupra economiei Japoniei, făcând analogia cu precedentul cutremur.
Această idee este inspirată direct de Keynes, care dădea exemplu construirea de piramide, săparea și reastuparea de gropi sau chiar războiul, ca activități cu efecte pozitive asupra relansării activității economice.
Aceste idei paradoxale au creat o aură revoluționară teoriei keynesiste. Ele însă sunt vechi, iar eroarea lor a fost demonstrată la mijlocul secolului al XIX-lea de către Frédéric Bastiat, prin procedeul reducerii la absurd. Economistul francez arată că spargerea unui geam nu creează locuri de muncă, nu relansează economia și nu îmbogățește societatea, ci doar deplasează locuri de muncă dintr-un sector într-altul. Societatea nu este mai bogată după spargerea și înlocuirea geamului față de situația în care geamul nu ar fi fost spart (cu aceleași resurse ar fi avut geamul. Și încă ceva).
Din păcate, ideile greșite nu mor niciodată, iar un secol mai târziu Henry Hazlitt („Economia într-o lecție“, Editura Libertas) trebuie să explice din nou keynesiștilor că distrugerea nu înseamnă îmbogățire. Câteva decenii mai târziu, discipolii lui Keynes rămân în continuare fermecați de tururile de magie ale maestrului și continuă să creadă (asemenea lui Paul Krugman, după 11 septembrie 2001) că distrugerile au efecte pozitive asupra economiei, în general.
Larry Summers este profesor la Universitatea Harvard, fost decan al acestei Universități, fost director al Consiliului Economic Național al președintelui Obama, fost economist-șef al Băncii Mondiale, fost secretar al Trezoreriei în guvernarea Clinton. Paul Krugman este laureat Nobel pentru Economie pentru teoriile sale în domeniul comerțului internațional (și nu pentru articolele sale din New York Times).
Nimeni nu le pune la îndoială inteligența sau capacitatea lor de a înțelege alte fenomene economice. Tocmai de aceea este atât de greu de înțeles fascinația lor pentru o idee care poate fi rezumată astfel: distrugerile generează creștere economică și îmbogățirea societății în ansamblul său. Tocmai pentru că idei atât de absurde pot seduce oameni atât de inteligenți, ele trebuie combătute de fiecare dată când sunt emise.
Conf. Dr. Radu Nechita, președinte CISED
