Un sistem sustenabil de colectare a veniturilor bugetare locale, constă în îmbunătățirea semnificativă a conformării voluntare ăi creștera eficienței și eficacității administrației fiscale față de evaziunea fiscală. România se confruntă cu provocarea de a îmbunătîți considerabil capacitatea sa de colectare a veniturilor, într-o perioadă scurtă de timp, pentru a-și putea îndeplini prioritatile din perspectiva asigurării sustenabilităţii activitâții pe termen mediu şi lung.
DITL sector 5, în urma deciziilor luate de Primarul Daniel Florea, a investit sume considerabile în dezvoltarea accesului persoanelor fizice și juridice la sisteme alternative de plată a taxelor și impozitelor datorate către bugetul local.
Invitat la un eveniment organizat online de către Capital, Iulian Manea, inspector principal în cadrul instituției, a arătat dificultațile legate de legislație și de finanțarea dezvoltării unui sitem integrat digital privind colectarea taxelor și emiterea diverselor acte necesare în sistem on-line. ”Toate investițiile le-am făcut din fonduri proprii” a spus acesta.
DITL sector 5 este una dintre cele mai digitalizate instituții publice locale după implementarea unui program susținut de finanțare și dezvoltare a infrastructurii IT.