Diverta anunţă închiderea magazinului situat pe bulevardul Magheru, ultima zi de vânzare  a actualei locaţii fiind 26 septembrie 2010, se arată într-un comunicat al companiei.

« Închiderea  magazinului ne ajută să eficientizăm business-ul şi să reducem pierderile la nivel de reţea. În urma închiderii magazinelor neprofi­tabile vom reduce costurile cu un milion de euro anual, iar închiderea Diverta Magheru nu va impacta negativ businessul, deoarece pe mulţi dintre clienţi deja i-am regăsit în  Diverta Băneasa, sau  în celelalte opt magazine din Bucureşti. Proximitatea este una din caracteristicile brandului, iar  clienţii Diverta cu siguranţă vor găsi un magazin  în fiecare  parte a oraşului. » – Amalia Buliga – CEO Diverta.

Preţul prea mare al chiriei

Vânzarile şi traficul au scăzut, iar procedura de reorganizare  presupune  închiderea magazinelor care nu se află pe profit. De la începutul anului s-au închis opt magazine, în prezent Diverta operează 54 de unităţi, iar până la sfârşitul anului va ajunge la 50 de unităţi, adică la o suprafaţă totală de retail de 18.000 mp. Urmează să se facă public  un plan de relocări şi deschideri de noi magazine.

„Acest magazin a fost o parte importantă din comunitatea Diverta încă de când ne-am deschis porţile pe 28 august 2008, însă contractul de închiriere presupune o chirie ridicată pe metru pătrat care este imposibilă din punct de vedere economic pentru a rămâne în această locaţie”, se arată în comunicatul companiei.  

SURSA: Diverta