Divertis revine! Unde va merge celebra trupă în turneu: S-a produs o reconciliere națională

SURSA FOTO: Facebook

Divertis a adus zâmbetul pe buze românilor mulți ani de zile. Membrii îndrăgitului grup de umor au decis că a venit timpul să revină. Anunțul a fost făcut de unul dintre membrii fondatori.

Divertis se întoarce. Membrii grupului de umor au decis că e momentul să facă pace. Se întâmplă după circa 15 ani de dezbinări și separări.

Doru Antonesi, unul dintre cei trei membrii fondatori ai grupului Divertis, a spus cum s-a ajuns în acest punct. El a dat detalii despre ideea unei împăcări generale.

„Putem spune că s-a produs o reconciliere națională între noi toți. Nu doar între mine și Toni Grecu, ci ne-am împăcat toți cei care cândva alesesem să mergem în direcții diferite”, a declarat Doru Antonesi citat de Cancan.

SURSA FOTO: Facebook

Divertis se duce în turneu în Canada

O mică parte dintre cei care au constituit și activat decenii sub egida grupului Divertis vor pleca la finele lunii septembrie într-un scurt turneu prin Canada. Este vorba despre Doru Antonesi, Toni Grecu, Ioan T. Morar și Valentin Darie.

Aceștia vor avea spectacole la Toronto, Montreal și Vancouver. Aceste informații au fost oferite de Doru Antonesi. El a explicat că trupa va juca în metropolele în care se află cele mai mari comunități de români din Canada.

Spectacol de rămas bun

La revenirea lor însă, sunt șanse mari ca noua și vechea echipă să se concentreze pe organizarea unui amplu turneu de retragere a celor de la Divertis.

„E posibil să realizăm împreună un spectacol de rămas bun, care să fie prezentat cel mai probabil în cursul anului viitor. Tuturor celor care ne-au sau m-au întrebat de ce nu mai organizăm spectacole ca cele de altădată le răspundeam că nu mai are rost să facem așa ceva, fiindcă prin dispariția lui Ioan Gyuri Pascu spectacolul era mult mai palid”, a comentat membrul fondator.

El a admis că, într-un fel, membrii trupei se ascundeau în spatele acestei realități triste. Între timp, au realizat că pot face un show final, de rămas bun și fără fostul lor coleg.

„Sau să găsim o soluție tehnică prin care să-l includem și pe el. E încă prea devreme pentru o serie de detalii, dar am ajuns la concluzia că ar fi bine să ne luăm rămas bun de la cei cărora le-am adus o serie de bucurii”, a mai spus Doru Antonesi.

Patru decenii de la înființare

Potrivit acestuia, în 2024, grupul Divertis, denumirea sub care au cunoscut cele mai mari succese, va marca patru decenii de la organizarea primelor sale spectacole cu mare impact la public.

Grupul Divertis a luat ființă în 1981. Trei tineri din Moldova, Toni Grecu, Doru Antonesi și Florin Constantin aveau o pasiune în a scrie texte umoristice. Ei s-au decis să se lanseze în viața culturală studențească. În scurt timp acestora li s-au alăturat și ceilalți membri.

E vorba de Ioan Gyuri Pascu, Cătălin Mireuță, Ghighi Bejan, Doru Pârcălabu, Cristian Grețcu, Ioan T. Morar, Silviu Petcu, Valentin Darie, Valentin Gora. Trei ani mai târziu, grupul Divertis era deja un fenomen consacrat.

Toni Grecu, liderul grupului Divertis/ SURSA FOTO: captură YouTube

Motivul pentru care s-a ajuns la despărțire

Divertis s-a destrămat în 2008. Cei mai mulți au susținut că principala vină o poartă cel care a găsit denumirea grupului. E vorba de Toni Grecu. Cele două părți și-au continuat cariera separat.

Primul s-a denumit „Serviciul Român de Comedie”. Aici era în frunte cu Toni Grecu. Ceilalți foști colegi ai acestuia s-au reunit sub titulatura de „Distractis”.