Acţionarii a cel puţin una din 10 companii listate la Bursa din Varşovia se pot aştepta să primească dividende din profiturile pe care companiile respective le-au realizat în 2011, informează Parkiet.
Cu o lună şi jumătate înainte de încheiere anului calendaristic nu mai puţin de 46 de companii listate la Varşovia au anunţat deja că-şi vor împărţi profiturile cu acţionarii. Companiile respective sunt încurajate să ofere dividende ca rezultat a rezultatelor financiare solide înregistrate anul acesta şi ca urmare a nevoilor principalilor acţionari, între care se numără, în multe cazuri şi Trezoreria poloneză.
Potrivit autorităţilor din domeniu, valoare totală a dividendelor ce vor fi oferite în 2012 o va depăşi uşor pe cea de anul acesta. Totuşi, Andrezj Jakubiak, şeful Autorităţii de supervizare financiară, spune că el va încerca să convingă băncile şi asigurătorii să aibă grijă cum drămuiesc profiturile pentru că este posibil ca anul viitor să nu fie unul la fel de bun.