"Investitorii care au deţinut acţiuni în principalele companii listate la BVB au putut beneficia, chiar şi în condiţii complexe de piaţă, de un avans de două cifre al BET-TR, un indice reprezentativ pentru piaţa noastră de capital având în vedere dividendele consistente, după ce acesta a încheiat primele şase luni cu un plus de 11%, unul dintre cele mai mari randamente din Uniunea Europeană", a declarat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.
Valoarea totală a tuturor instrumentelor financiare tranzacţionate la BVB după prima jumătate a anului a depăşit 1,5 miliarde de euro, în creştere cu 12% faţă de perioada similară a anului trecut. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni din piaţa principală a crescut cu 3,3% şi s-a apropiat de nivelul de 10 milioane de euro.
Performanţa pieţei locale de capital a fost întărită de dezvoltarea mai multor aspecte de natură să îmbunătăţească experienţa investiţională, lucru recunoscut la nivel internaţional de una dintre cele mai importante agenţii de evaluare.
"Dincolo de cifre, primul semestru s-a încheiat cu o recunoaştere internaţională din partea furnizorului global de indici MSCI, care a upgradat criteriile de accesibilitate ale României pentru trei aspecte: reglementări de piaţă, flux informaţional şi tranzacţionare, ceea ce ne arată că proiectele pieţei de capital din România sunt pe direcţia corectă şi că percepţia investitorilor faţă de piaţa locală se îmbunătăţeşte,' a spus Adrian Tănase, CEO al BVB.
La finalul primelor şase luni, capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a depăşit 20 de miliarde de euro, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a fost de aproape 36 de miliarde de euro în ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii iunie.
Potrivit comunicatului, prima jumătate de an a adus la BVB două listări (una tehnică şi un IPO), două emisiuni de obligaţiuni (una municipală şi alta corporativă), o perioadă de reaşezare a pieţei (dar cu un indice care include dividendele cu o creştere de 11%) şi o recunoaştere din partea agenţiei de evaluare MSCI cu privire la îmbunătăţirea unor aspecte ale pieţei locale de capital.
Acţiunile Elvila SA, simbol bursier ELV, unul dintre cei mai importanţi producători de mobilă din România, au intrat la tranzacţionare pe 1 februarie pe piaţa AeRO a BVB, în urma unei listări tehnice. Listarea tehnică este procesul prin care o companie intră la tranzacţionare fără a fi necesară o ofertă anterior listării, ceea ce înseamnă că structura acţionariatului societăţii nu este afectată în niciun fel, iar compania decide să beneficieze de avantajele de a fi o companie listată la bursă, precum vizibilitate suplimentară, credibilitate sau transparenţă.
Acţiunile Purcari Wineries, producător de vin de top din Europa Centrală şi de Est, au intrat pe 15 februarie la tranzacţionare pe piaţa principală a BVB sub simbolul WINE, după realizarea cu succes a unei Oferte Publice Iniţiale (IPO) pentru 49% din acţiunile sale, valoarea totală a ofertei ajungând la peste 186 milioane lei (echivalentul a 40 milioane euro).
Spre finalul lunii aprilie a intrat la tranzacţionare pe piaţa reglementată a BVB o emisiune de obligaţiuni municipale emise de Municipiul Bucureşti, în valoare de 555 milioane lei, cu o maturitate de 10 ani şi o rată a dobânzii de 5,6% pe an. În prezent, la Bursa de Valori Bucureşti sunt tranzacţionate patru emisiuni de obligaţiuni emise de Municipiul Bucureşti.
În a doua jumătate a lunii mai, emisiunea de obligaţiuni corporative Globalworth, una dintre cele mai importante companii de investiţii imobiliare din Europa Centrala şi de Est, a intrat la tranzacţionare pe piaţa reglementată. Valoarea totală a fost de 550 de milioane de euro. Obligaţiunile corporative se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti în euro, iar decontarea este efectuată direct în moneda europeană. În premieră pentru România, începând de anul trecut, la BVB a fost implementată decontarea direct în euro, ceea ce arată maturitatea şi dezvoltarea pieţei locale de capital.
În mai şi iunie, piaţa de capital de la Bucureşti a cunoscut mai multe şedinţe de reaşezare, la baza cărora au stat mai mulţi factori: corecţiile ex-dividend în cazul unor companii din componenţa indicelui BET, alături de factori de incertitudine interni şi externi, potrivit analiştilor.
Conform Agerpres, la finalul primelor şase luni, piaţa de capital din România a reuşit să se menţină în top 5 creşteri în rândul principalilor indici ai burselor din Uniunea Europeana, cu un avans al indicelui BET de 4,3%. O evoluţie puternic ascendentă a fost consemnată de indicele de tip total return al bursei locale, care a depăşit 11.500 de puncte.